Păcatul desfrânării, sub toate manifestările lui, e o abatere gravă de la planurile Creatorului. Un amestec nepermis și revoltător. Cine comite acest păcat, calcă legile firii și acest lucru nu poate rămâne nepedepsit. Căci legea aceasta a fost dată pentru binele firii, iar cine o calcă se pedepsește pe sine însuși. Sub această perspectivă se cuvine sa privim și păcatul homosexualității, împotrivirea față de legile firii, de data aceasta fiind maximă. Mi-e chiar rușine să-ți descriu nelegiuirea acestui păcat, bărbatul preferând bărbat, iar nu femeie.
Actul homosexual trebuie văzut drept o parodiere blesfemiatoare a liturghiei, o slujbă neagră malefică ce înmulțește răul în lume. Prin orice alt păcat de desfrânare, diavolul lucrează prin om ca printr-un instrument al său. Prin homosexualitate, mai mult, acționează ca printr-o slugă credincioasă. Căci această nelegiuire neagă până și realitatea bărbatului și a femeii, contestând astfel ordinea firească a lumii și, în același timp, ordinea ei spirituală. Mai presus de orice, acest păcat neagă adevărata iubire dintre bărbat și femeie, fenomenul divin care purifică natura umană și o ridică prin actul căsătoriei până la înălțimea unei taine sfinte. Cu alte cuvinte, tăgăduiește iubirea divină trăită într-o iubire umană. Iată cum diavolul încearcă să fure divinitatea lumii acesteia. Homosexualul, omul desfrânat care și-a trădat iubirea, este un individualist prin excelență, care nu urmărește decât satisfacerea unor plăceri impudice, ca și a unui egoism exacerbat, păcatul împotriva firii devenind, pentru el, unicul sens al existenței sale. Se poate considera un om liber, cum adesea se pretinde? Liber de sub legile Creatorului, dar rob înlănțuit al unei patimi care îl torturează profund, îl neliniștește și îl asuprește. Dacă ar fi sincer, ar recunoaște loial că atâta vreme cât își caută fericirea pe aceste căi cu totul nepermise, fără să vrea soarbe cu nebunie amărăciunile infernului. De aceea, nu poate călca atât de grav o lege a firii, fără să i se atragă atenția. (VII B 11).
Păcatul cere pedeapsă
Vorbind despre homosexualitate, ne referim la un păcat care, potrivit Sfintei Scripturi, cere o anumită pedeapsă, o sancțiune încă din viața aceasta. Și încă una groaznică. Să zicem că statul nu vine să pedepsească acest viciu, dar natura este mai severă aici ca orice alt judecător pământean. Din cauza desfrâului a nimicit potopul viața pe pământ și din cauza homosexualității, în special, a nimicit focul de pucioasă pe locuitorii Sodomei și Gomorei (de unde și denumirea păcatului, „sodomie”); iar în zilele noastre o pedeapsă și mai groaznică decât a apei și a focului, este pierderea conștiinței păcatului în noua lume ce se profilează în viitor și pierderea sănătății trupești prin îmbolnăvire cu virusul HIV.
În ce privește prima pierdere, este de remarcat faptul că homosexualul de astăzi a alungat din conștientul forului său lăuntric ideea nefirescului vieții sale, în întunericul inconștientului, unde stăpânesc monștri. De aici și năzuința lui de a impune și altora stilul său de a fi, crearea unor structuri sociale proprii, constituite sub forma unor asociații ce organizează manifestări, congrese, asociații de tip satanist, cu scopul de a perpetua răul în societatea umană. Nedumerit poate de acest trist spectacol ce ți se deschide în fața ochilor, ai avea iarăși dreptul să te întrebi, cum a devenit posibilă apariția acestui fenomen de masă în sânul civilizației contemporane? Nu în alt fel, decât drept urmare a desfrâului generalizat în zilele noastre, păcat nespovedit și nepocăit.
(Extras din cartea „Adolescența – preludiu la poemul iubirii curate”,
de Preot Prof. Ilie Moldovan, Editura Renașterea,
Cluj-Napoca 2001 sursa: http://www.orthodoxphotos.com)
