Ministrul delegat pentru Turism, Maria Grapini, spune că șoferii de autocare și microbuze ar trebui testați o dată la șase luni, pentru evitarea producerii unor evenimente ca cel din Muntenegru, și, totodată, să nu mai fie posibil ca o persoană de altă profesie să fie șofer de autocar în concediu.
Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, Maria Grapini, a declarat, vineri, la Brașov, că că în ședința de Guvern de săptămâna aceasta a ridicat problema despre acreditarea și certificarea transportatorilor din turism și că până în septembrie trebuie revizuită toată legislația legată de autorizații date atât mijloacelor de transport, cât și conducătorilor auto pentru transportul persoanelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Personal, am dispus să nu existe posibilitatea ca o persoană de altă profesie să fie șofer de autocar în concediu, pentru că lucrează cu vieți omenești. Cred foarte mult că abilitățile, viteza de reacție sunt păstrate vii dacă faci curent această activitate. Pe de altă parte, văd necesitatea ca o dată la șase luni conducătorii auto (de autocar – n.r.) să fie verificați cu toate testele posibile, de la starea de sănătate, putea să facă infarct șoferul, până la testul psihologic și îndemânare”, a spus ministrul.
Ministrul a mai spus că, în cazul accidentului din Muntenegru, agenția de turism a avut un contract extrem de corect și bine întocmit cu transportatorul și „acel contract prevede foarte clar că toată obligația și responsabilitatea de a transporta în bune condiții pasagerii aparține transportatorului”.
Șoferul autocarului care s-a răsturnat în Muntenegru, George Ciobanu, nu avea contract de muncă la firma care asigura transportul, nici avizele medical și psihologic, a declarat, vineri, Adrian Kritikos, inspector la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).
Inspectorul Adrian Kritikos a spus că imediat după producerea accidentului a fost în control la sediul firmei Gregory Tour, căreia îi aparținea autocarul implicat în accident, iar patronul acesteia nu a putut prezenta contractul de muncă, avizul medical și cel psihologic pentru George Ciobanu.
Patronul firmei avea opt șoferi angajați, dintre care șapte aveau acte în regulă, a precizat Adrian Kritikos.
În urma verificărilor, inspectorul ISCTR a anunțat că s-au găsit mai multe nereguli, motiv pentru care patronul firmei Gregory Tour, Ștefan Grigore, a primit dublul amenzii maxime.
Un autocar al firmei Gregory Tour, în care se aflau turiști români, s-a răsturnat într-o prăpastie, duminică, în jurul orei 18.00, ora României. În urma accidentului și-au pierdut viața 18 persoane, printre care și șoferul autocarului, iar alte 29 au fost rănite. Răniții au fost aduși în România marți, cu două aeronave militare, și internați la spitalele Universitar, Floreasca, Elias și Bagdasar-Arseni.
Autocarul era condus de George Ciobanu, care lucra ca șofer în cadrul Poliției Capitalei, la Logistică. Potrivit oficialilor din Poliția Capitalei, el lucra din septembrie 2012 și la firma care a transportat turiștii în Muntenegru.
Patronul firmei Gregory Tour, Ștefan Grigore, declara marți, după ce a fost audiat la Parchetul instanței supreme, că George Ciobanu, care era și angajat al Poliției Capitalei, a fost „detașat temporar” pentru această deplasare de la o firmă patronată de fiul acestuia, după ce angajatul programat inițial pentru cursă a intrat în concediu.
Parchetul instanței supreme face o anchetă în cazul accidentului, sesizându-se din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție a cerut sprijinul autorităților din Muntenegru în acest caz, au precizat reprezentanții instituției.
Anchetatorii muntenegreni au stabilit că autocarul se deplasa cu o viteză de 80 de kilometri pe oră, aceasta fiind dublul limitei admise pentru acest sector de drum, potrivit datelor înregistrate de tahograf, citate de presa locală.