Inițiativă

Grădinițele din Fălticeni, angrenate în programul național Kalokagathia

Micuții din Fălticeni, atrași la acțiuni sportive

În perioada 13 – 15 mai, peste 550 de copii de la grădinițele din municipiul Fălticeni, alături de educatoare au desfășurat activități sportive în cadrul Programului Național Kalokagathia, în scopul stimulării interesului pentru educație fizică și sport în rândul copiilor preșcolari.
Activitățile au fost organizate și coordonate de Mihai Androhovici, vicepreședintele Federației Române “Sportul pentru Toți”, primarul Cătălin Coman, antrenorii Clubului Sportiv “Nicu Gane” și profesorii de educație fizică și sport de la unitățile de învățământ din municipiu.
Marți, în prima zi a competiției, au susținut probele sportive preșcolarii de la grădinițele cu program prelungit „Pinocchio” și „Licurici”, miercuri își vor demonstra calitățile de buni sportivi preșcolarii de la GPP „Dumbrava Minunată” și GPN „Lizuca”, urmând ca joi să participe copiii de la celelalte grădinițe.
„Anul acesta am realizat una din activitățile tradiționale derulate în parteneriat cu Primăria Fălticeni. Kalokagathia este o activitate destinată celor mici. Este vorba despre o testare legată de motricitate, alergare de viteză pe o distanță de 10 metri, săritură în lungime de pe loc și aruncarea mingii de baschet. Testarea face parte dintr-un program al Federației Române Sportul pentru Toți, pentru a depista obezitatea precoce”, ne-a declarat Mihai Androhovici.
Conform primarului Cătălin Coman, este pentru al doilea an consecutiv când Asociația Județeană Sportul pentru Toți și Primăria Municipiului Fălticeni au organizat în cadrul Proiectului european Active Network competiții sportive în care sunt angrenați toți preșcolarii din municipiu. „Vrem să dăm un impuls la tot ceea ce înseamnă mișcare pentru sănătate, trebuie învățați copiii să facă sport. Din ce am constatat astăzi copiilor le place să participe la astfel de competiții și îi stimulăm cu premii pentru ca tot ceea ce înseamnă activitate sportivă să continue. Este doar un început, și este doar un exemplu. Le mulțumesc partenerilor noștri, grădinițelor, doamnelor profesoare și educatoare care trebuie să continue ceea ce am început”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman.
Toți preșcolarii au fost răsplătiți cu tricouri de campioni și dulciuri, iar fiecare grupă a primit câte o minge și un rucsac.

Recomandări

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca