În noapte

Gospodărie distrusă de flăcări, la Vicovu de Sus

O gospodărie din orașul Vicovu de Sus a fost distrusă de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul pompierilor la câteva minute după ora 2.00, la fața locului fiind trimise nu mai puțin de patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, din cadrul Gărzii de Intervenție din localitate și al serviciului voluntar pentru situații de urgență de la Primăria orașului Vicovu de Sus.
La sosirea pompierilor, ardeau adăpostul de animale, șura și acoperișul casei de locuit, existând pericolul de propagare la două gospodării învecinate.
„Au ars adăpostul de animale și șura, pe o suprafață de 200 de metri pătrați, bucătăria de vară, pe 50 de metri pătrați, acoperișul casei, pe 100 de metri pătrați, și circa trei tone de furaje. S-au degradat pereții portanți ai locuinței”, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plutonierul major Alin Găleată.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 4.45, iar din primele concluzii ale pompierilor focul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la conductori electrici improvizați.

Recomandări

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură
Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură

Un incendiu izbucnit la o mașină s-a propagat și la o anexă și doar intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele