La 7 ani, dosar penal

Gospodărie distrusă de flăcări, de la o petardă aruncată de un copil

Un copil în vârstă de 7 ani s-a ales cu dosar penal, după ce, de la o petardă aruncată de el, a luat foc o gospodărie din comuna Șerbăuți, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Toată povestea s-a petrecut marți după-amiază, când grajdul, o magazie și acoperișul casei lui Ioan L., în vârstă de 41 de ani, au fost cuprinse de flăcări.
„La sosirea pompierilor, ardeau adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 16 metri pătrați, magazia de furaje pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați și aproximativ 300 de baloți de furaje, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie”, se arăta într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, precizându-se că incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră și jumătate, iar din primele cercetări „cauza a fost stabilită ca fiind jarul sau scânteile provenite de la o țigară (fumatul în locuri nepermise)”.
Cercetările au fost preluate de polițiști, care au stabilit că de fapt de vină pentru producerea incendiului ar fi un copil în vârstă de 7 ani.
„Acesta s-a jucat cu mai mulți copii în curtea locuinței părții vătămate și din joacă a aruncat cu o petardă spre fânar, fapt ce a provocat incendiul”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al poliției județene, inspectorul principal Ionuț Epureanu, adăugând că cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă.
Chiar dacă minorul nu răspunde penal, datorită vârstei, părinții acestuia riscă să fie obligați la plata pagubelor rezultate în urma incendiului.

Recomandări

Peste 13 milioane de lei pentru consolidarea seismică a Primăriei Siret. Proiectul a trecut de etapa eligibilității

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări