Una dintre cele mai bune producții din istoria cinematografiei germane, „Good Bye, Lenin”, în regia lui Wolfgang Becker, va rula astăzi, de la ora 18.00, la Casa Prieteniei, din municipiul Suceava, la încheierea primei ediții a proiectului “Serile Filmului German”, realizat de Bezirk Schwaben, în colaborare cu Departamentul de Germanistică al Universității „Ștefan cel Mare”. Pelicula a obținut nouă premii germane, a avut peste 6 milioane de spectatori interesați și încântați, cinci săptămâni a fost pe locul 1 în topul celor mai bune filme, fiind considerat unul dintre cele mai de succes filme germane ale tuturor timpurilor.
Acțiunea filmului se petrece în luna octombrie a anului 1989, care a fost un moment crucial nu numai pentru Germania de Est, care a scăpat de comunism, ci și pentru Alex, eroul filmului, care și-a văzut mama intrând în coma. După opt luni, când femeia își revine, Alex se străduiește să o ferească de șocuri și, cum ea e o mare admiratoare a lui Lenin, fiul îi ascunde că regimul comunist a fost răsturnat. El transformă apartamentul într-un monument al fostului regim, însă lucrurile devin tot mai complicate pe măsură ce mama îi cere ziare și vrea să se uite la televizor, ca să vadă ce s-a întâmplat în timpul comei ei.
„Această producție cinematografică reprezintă o combinație extraordinară între dragostea și devotamentul unui fiu față de mama sa pe de o parte și realitatea istorică de cealaltă parte. Îi așteptăm pe toți cei care doresc să vizioneze un film excepțional, la Casa Prieteniei, situată lângă Muzeul de Științe ale Naturii, să descoperim împreună povestea unei familii marcate de evoluția istorică a timpului”, a spus Valeria Moscaliuc, consilier la Infostelle Bezirk. Intrarea este liberă.



