Golul dintre mămăligi

Ați înțeles, sper, că atunci când vine vorba despre mămăligi, înseamnă că e vorba despre pescuit. Ceea ce înseamnă că alaltăseară, cam prin minutul 8 al derbiului Rapid – Dinamo, am reușit să pornesc instalația alcătuită din antenă satelit, decodor și un fel de televizor și simultan am fost informat că apa tocmai începuse să dea în clocot. Nu apa din Dunăre, deși nici asta nu e departe de punctul de fierbere, ci cea de pe aragazul unde în crucea nopții tocmai mă pusesem să confecționez o mămăligă, la concurență cu celelalte rețete în care toți cei de pe mal suntem, evident, experți. Locul desfășurării thriller-ului este Mahmudia, un loc de pe Terra care ar putea fi binecuvântat, cu condiția evident să nu fie locuit. Mai mult sau mai puțin cu voia mea, mă aflu pentru al treilea an consecutiv aici, dar este primul an în care pot vedea și meciurile, rectific, meciul: pentru că numai unul pe etapă se vede și la Mahmudia. Așadar, Tudor împărțea deja al doilea cartonaș, apa fierbea pe aragaz, cât despre pește, nici înainte, nici după derbi, nici pomeneală. Mai trec vreo zece minute, mai dă Tudor vreo două cartonașe, onorata adunare aflată la circa 10 metri de mine, total neinteresată de fotbal ci de Johnny Walker, mă întreabă cât e scorul. Răspuns 4-0 pentru Dinamo (evident la cartonașe) dar întrebarea s-a vădit a fi doar retorică, scorul indicat de mine neproducând vreun comentariu. Vine și pauza, scorul rămâne 0-0 pe tabelă și 4-0 la cartonașe, torn mălaiul în ceaunul cu apa clocotindă, adaug făina albă, vanilia și anasonul, și până să învârt de două ori, începe repriza a doua. Las mămăliga să se ardă și mă duc să văd cum Dinamo înscrie unul din golurile cu specific, adică alcătuit doar din foarte multă baftă și atât. Anunț onorata adunare de întâmplarea nefericită pentru Rapid, ei își văd în continuare de whisky-ul lor, iar eu singur cuc în fața televizorului, stau și mă mir de cum poate da Dinamo bani pe un Tamaș care pare venit din alt sport, dar care face un cuplu minunat cu la fel de nepriceputul Moți. Pentru Rapid ratează de două ori egalarea numitul Moți, care egalare vine totuși după un clasic stângu’n dreptul al numitului Tamaș. Până la victorie nu a mai fost decât un singur pas, pe care Rapidul l-a făcut dezinvolt, întrucât e foarte ușor să joci 13 la 9 în loc de 11 la 11, diferența fiind făcută de cuplul de comici vestiți ai apărării dinamoviste, desigur Moți și Tamaș, pe care nu o să mă mire deloc să-i văd titulari și la Națională în apropiata campanie care stă să înceapă. Între timp, mămăliga mi s-a ars, iar ce a rămas utilizabil este oricum mai tare decât cele două mămăligi din inima apărării dinamoviste. Ca tortul să aibă și moț, nu doar Moți, hop și Tudor cu un al doilea cartonaș galben pentru Ropotan, care însă rămâne în teren bine merci, de unde concluzia că dacă fotbaliștii noștri sunt mai proști decât ai lor, la arbitri stăm la fel de bine, adică proștii noștri sunt la fel de proști ca proștii lor. Din inima Deltei și dintre mămăligi, vă salut cu drag.