În sfârșit, demarează lucrările la proiectul de reabilitare și dezvoltare turistică a mănăstirii Golia! Dacă piatra zidirilor ar vorbi, multe ar mai povesti despre risipa de promisiuni ce ține loc, de ani și ani, gestului constructiv adevărat. Dar să nu hulim și să ne bucurăm că o perlă din salba mănăstirilor Moldovei își va regăsi barem parte din strălucirea de odinioară, plus adaosul amenajărilorprielnice turismului modern și civilizat. Golia nu-i o mănăstire oarecare.
În veacul al XVI-lea, era punctul principal de sprijin al apărării Iașului în partea de miază-noapte. Avea zidurile și turnurile mai trainice decât cele ale Curții domnești și, la ceas de restriște, adăpostea sub privegherea crenelurilor sale viețile târgoveților, mereu amenințate de năpasta năvălirilor. Un Tetraevanghel dăruit de ctitorul Ion Golia (sau Golăi) la 1546 poartă inscripția „îl dădu spre ruga sa în biserica cea de piatră din Iași”, aceasta însemnând că, în afara Goliei, toate bisericile Iașului erau din lemn, paiantă și ce va mai fi fost? Chiar și azi, în epoca betoanelor armate, fortăreața Goliei zici că-i expresia unui pumn de tărie inexpugnabil, sumețit odată pentru totdeauna și menit să rămână în veci de veci unde l-au răsădit strămoșii. Petru cel Mare, în iunie 1711, după ce s-a minunat, la Trei Ierarhi, de horbota sculpturilor lăcașului, prețuind logodna în piatră a artisticului cu sacrul, după ce, la mărunta Mitropolie de atunci, a-nțeles că supușii lui Cantemir știu a trece și proba umilinței întru credință, închinându-se la mănăstirea-fortăreață Golia a avut revelația a treia: aceea a relației dintre puterea gândului și forța concretă a faptei, solid materializată într-o incintă ocrotită și de pământeni, și de Cel de Sus…
Noul Proiect prevede modernizarea infrastructurii de acces și a celei turistice, apoi consolidarea bisericii și a turnurilor din colțurile zidului de incintă, dar și a aceluia de la intrare, atât de cunoscut, izolarea liniei de tramvai printr-o protecție împotriva vibrațiilor, amenajarea parcărilor și a spațiilor verzi din jur. Cum se vede, treabă ar fi destulă, costurile depășind 5 milioane de euro (4,4 milioane – fonduri europene nerambursabile). Ar mai rămâne, totuși, două chestiuni de discutat, valabile nu numai în cazul Goliei. Prima: de-a lungul deceniilor, au apărut construcții civile (case de locuit) sprijinite de zidul exterior al mănăstirii. Nu cred că a putut să existe un arhitect al Eforiei Iașilor care să aprobe oficial astfel de crunte parazitări ale imaginii fortăreței; probabil, casele s-au ridicat ilegal și au rămas… c-așa-i la noi. În orice colț de lume, ansamblurile similare, religioase sau nu, au fost curățate de orice adăugire civilă parazită ulterioară. Ceea ce s-ar cuveni să se facă și la Golia, dacă noul Proiect nu se mulțumește cu jumătăți de măsură. A doua chestiune – turnul de la intrare. Cine mai știe că, înaintea restaurării din 1900, arăta cu totul altfel, fiind de două ori mai înalt? Inscripția restauratorilor spune că jumătatea superioară a turnului a fost demolată deoarece „în urma focurilor și a cutremurelor întâmplate crăpând, amenința a se surpa.” (Cam tot așa a dispărut și clopotnița de la Trei Ierarhi.)
Și mai zice că, de fapt, partea de sus n-ar fi decât o adăugire din 1855 a egumenului Meletie. Știm însă că, din totdeauna, Pojărnicia veghea orașul din turnul Goliei. N-avea ce vedea de la jumătate. N-aș crede că egumenului i-a venit dintr-o dată năstrușnica idee de a dubla înălțimea clopotniței; mai degrabă aș bănui că Meletie a făcut niscaiva modificări și reparații, trecându-se apoi în vreo pisanie ca nou-ziditor.(Ceea ce s-a întâmplat și cu mănăstirea: inscripția de la intrarea în pridvor glăsuiește că Vasile Lupu a zidit Golia, n-a terminat-o și a trebuit s-o „săvârșească” în 1660, Ștefan, urmașul lui Vasilie Voievod. Ctitorul adevărat fiind, de fapt, Ion Golăi. Domnitorul a rezidit biserica și feciorul a isprăvit lucrarea…) Cu materialele ușoare de acum, prin readucerea turnului la vechea înfățișare (imaginile vechi există), Iașul ar căpăta, în zona centrală, un accent urbanistic de invidiat și, în același timp, un martor elocvent al trecutului urbei, copleșită de siluetele blocurilor-turn. Ceea ce mă tem că nimeni nu va avea curajul să propună…
