Jucătorul Dorin Goian se află printre cei trei jucători care ar accepta să-și transfere contractele pe noua societate care va administra clubul Glasgow Rangers, alți opt fotbaliști refuzând până în prezent să facă acest lucru, spre nemulțumirea patronului Charles Green, informează presa engleză.
Steven Davis, Allan McGregor, Kyle Lafferty, Jamie Ness, Steven Naismith, Steven Whittaker, Sone Aluko și Rhys McCabe au anunțat că nu doresc să-și transfere contractele pe firma care va prelua de la societatea falimentară care a administrat clubul palmaresul și patrimoniul echipei, iar Green i-a numit pe aceștia „oportuniști”. Doar Lee McCulloch, Lee Wallace și Dorin Goian și-au manifestat intenția de a continua. Totuși, fundașul român ar putea părăsi și el echipa dacă aceasta va fi retrogradată.
„Sunt foarte, foarte dezamăgit, bineînțeles. Mai ales că este destul de târziu. Este clar prevăzut în regulamente, dacă cineva are obiecții trebuie să anunțe în 24 de ore și au trecut aproape două săptămâni. Cred că este numai oportunism. Cu siguranță, vom contesta asta”, a spus omul de afaceri, potrivit Daily Record.
Întrebat dacă se așteaptă ca și alți jucători să încerce în acest fel să părăsească echipa, Green a răspuns: „Am învățat că nu trebuie să ai așteptări la Rangers”.
Rangers, datorii de aproape 100 de milioane de euro
Clubul Glasgow Rangers, aflat în faliment, nu figurează în calendarul campionatului Scoției, ediția 2012-2013. Fiscul britanic se află într-un litigiu cu clubul scoțian pentru recuperarea sumei de aproape 75 de milioane de lire sterline (93,5 milioane de euro), potrivit presei engleze, și a respins un plan de rambursare parțială a datoriilor, elaborat de consorțiul de firme deținut de omul de afaceri Charles Green.
Green, fost președintele al clubului Sheffield United, a fost nevoit să creeze o nouă societate pentru ca echipa să supraviețuiască, dar pentru menținerea formației în elita fotbalului scoțian este necesar acordul cluburilor din Scottish Premier League. Însă Rangers va fi exclusă din competițiile europene pentru trei ani.
Patru cluburi, Inverness, Hibernian, Hearts și Dundee, au anunțat că vor vota împotriva posibilității ca Glasgow Rangers să evolueze în sezonul viitor în prima ligă, astfel că echipa la care evoluează Dorin Goian ar urma să fie retrogradată în liga a treia în cazul în care încă o grupare ia aceeași decizie.
Rangers are nevoie de cel puțin opt voturi din 12 în Adunarea Generală a primei ligi, care va avea loc joi.
Românii au talent
Goian, între ciocan și nicovală la falimentara Glasgow Rangers
