Go Ronnie!

Pentru nevorbitorii de limba engleză: titlul de azi este ceea ce în românăar echivala cu „Hai, Ronnie!”, în limba celui despre care vorbim aici mai existând și alternativa „Come on, Ronnie!”, prima din ele fiind însă cea mai folosită, și pe care am putut-o auzi chiar live de mai multe ori pe parcursul finalei Campionatului Mondial de Snooker, care a încheiat, vineri și sâmbătă, o competiție de o calitate nemaiîntâlnită, desfășurată pe o durată de 17 zile. Cei care se miră de ce e atât de lung turneul, deși la el nu participădecât 32 de sportivi (primii 16 din clasamentul mondial la zi, plus alți 16 veniți din calificările care se desfășoară în săptămâna premergătoare campionatului) trebuie să afle că încă din primul tur se joacămeciuri de „primul la 10”, altfel spus care face 10 jocuri dintr-un total de maximum 19. Apoi, se joacă 13 din 25, semifinalele (fiecare din ele întinsă pe 3 zile!) de 17 din 33. În sfârșit, finalase desfășoară într-un format de maximum 35 de jocuri (deci, primul la 18) în 4 sesiuni, în două zile, adică 8 jocuri plus 9, în două sesiuni în prima zi, respectiv 8 + cel mult încă 10, dacă se ajunge la 17 – 17, ceea ce e greu de realizat. Printre participanții de anul ăsta erau vreo 7 – 8 campioni mondiali (unii, multipli, caHiggins, Selby ori Mark Williams) și, desigur, iubitul meu de o viață (și pe viață!) Ronnie O’Sullivan, care în termeni fotbalistici ar fi o combinație de driblingul lui Dobrin cu viteza lui Bale, cu șutul lui Ronaldo și finețea execuțiilor lui (hai, să fie primit!) Messi, el fiind campion mondial, până alaltăieri, de 5 ori. În plus, Ronnie este în urmărirea unor recorduri care cândva păreau imbatabile, printre care și acesta, al titlurilor de campion mondial, în frunte aflându-se Steven Hendry, care are 7 în total. Acum, după ce Ronnie l-a zdrobit în finalăpe Kyren Wilson (și el va fi cândva campion mondial) cu 18-8, încât ultima sesiune n-a avut decât… un joc din cele 10 teoretic posibile!, ajuns și el la 6 titluri, egalându-i pe Ray Reardon (care i-a fost chiar antrenor cândva) și Steve Davies, ceea ce înseamnă că în fața lui mai e doar Hendry cu cele 7 titluri. Mă gândesc că Ronnie nu se va mulțumi doar să-l egaleze pe Hendry, ci va mai lua măcar încă 2 titluri, încât să urce singur în vârf. În fond, dacă recordul de break-uri de peste 100 de puncte, tot al lui Hendry, a fost făcut ferfeniță de Ronnie, care a ajuns între timp la 1061 (!!!), de ce n-ar fi bătut și cel de titluri mondiale? Go, Ronnie, go go go!