Globalizare și liberalism (III)

Dincolo de unele imperfecțiuni(reale) ale principiilor liberale de administrare economică, dincolo de criticile formulate din zona altor doctrine/curente politice, majoritatea analiștilor agreează ideea că guvernările de tip liberal au fost simultan democratice și eficiente; statul liberal reușește să armonizeze într-o manieră acceptabilă necesitatea pentru progres a grupului, cu aspirațiile individului și nevoia acestuia de libertate individuală. „În perioada sa clasică, spune John Gray, liberalismul a fost deseori asociat cu maxima lui laissez faire și uneori, deși nu în mod curent, cu pledoaria pentru statul minimal”; simplu spus, aceasta înseamnă a aplica principiul non-intervenției pe chestiuni economice, iar în ceea ce privește problematica socială(uneori și economică), interferența statului ar trebui să fie minimă. Totuși, după al doilea Război Mondial, doctrinele promovate de diverse partide de orientare liberală din țările Occidentale (Germania, Franța, Australia, Japonia etc.) au înregistrat schimbări majore în ceea ce privește fundamentul teoretic și preocupările pragmatice; tendința generală a fost aceea de a reconsidera problematica socială, de a adapta protecția socială la realitățile unor economii prospere. Așadar, doctrinele liberale actuale stipulează că statul, în exercitarea puterii executive, se va implica în viața economică prin construirea unor mecanisme care să favorizeze competiția, care să genereze creștere economică; în baza acelorași mecanisme, economia românească din ultimii trei ani a înregistrat o creștere economică de sub sau peste 7% anual, pe această bază fiind posibilă și exercitarea unor atribuții sociale ale statului liberal, cum ar fi recenta creștere a pensiilor.
Asociat procesului de globalizare, îndeosebi în perioada postbelică, diverse forme integraționiste, de concentrare a raporturilor comerciale/economice între diverse țări, au apărut și s-au extins rapid în diferite zone ale lumii; în esență, ca expresie a unei viziuni a liberalizării raporturilor comerciale dintre țări, de reducere a barierelor protecționiste asupra propriilor economii naționale, două sau mai multe țări au decis să creeze uniuni vamale și/sau piețe interne libere de orice restricții. Treptat, un număr mare de blocuri comerciale, în structura cărora companiile/indivizii au căpătat o mai mare libertate de acțiune economică, au început să joace un anumit rol în comerțul internațional și în competiția globală; între astfel de scheme integraționiste amintim NAFTA(America de Nord), ASEAN(Asia de Sud-Est), UE, MERCOSUR(America de Sud), APEC(Asia-Pacific); la mijlocul anului curent, exceptând Mongolia, toate celelalte țări membre ale Organizației Mondiale a Comerțului(OMC) erau partenere în cel puțin o grupare integraționistă/comercială la nivel regional, în plus, se adaugă instituții/organisme internaționale precum FMI, OMC, UNCTAD, BM ș.a., fiecare având un anumit rol în procesul de globalizare. În timp, s-au conturat, alături de UE ca pol distinct de putere economică (500 milioane locuitori, 40% din comerțul mondial etc.), alți doi poli de putere de tipul invocat. Primul, NAFTA (North American Free Trade Area) s-a constituit în 1993 între SUA, Canada și Mexic sub forma unui acord de liberschimb, însumând în prezent o populație de circa 440 de milioane locuitori, cu o pondere de circa 20% în comerțul mondial și 33% din PIB-ul mondial; în fapt, acest acord exprimă „convertirea” SUA de la multilateralism la o politică comercială de tip multitrack(multivalentă), ceea ce echivalează cu o confirmare a principiilor liberale ce guvernează raporturile între țări. Al doilea, ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est) s-a creat în 1967, în prezent incluzând zece țări din Asia de Sud-Est, cu o populație de circa 500 milioane locuitori, cu o pondere de circa 6% în comerțul mondial; acest bloc comercial reflectă anumite divergențe inerente între principalii actori din această parte a lumii, rezumându-se la o integrare de tip zonă de liberschimb, existând perspective modeste de a forma o uniune vamală după modelul UE; în plus, influența SUA și în această parte a lumii complică și mai mult perspectivele accentuării integrării.
Exprimă astfel de procese integraționiste un început al construcției a ceea ce numim „funcționarea unui guvern mondial”?