Patronul echipei FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marți, că și-a vândut nepoților săi toate acțiunile de la clubul din Bulevardul Ghencea, dar a lăsat să se înțeleagă că va controla în continuare clubul de fotbal bucureștean. „La Steaua eu sunt Dumnezeu, iar nepoții mei sunt sfinții”, a răspuns Becali, întrebat fiind despre cine va conduce Steaua în condițiile în care și-a vândut acțiunile nepoților săi. Despre instalarea lui Marius Lăcătuș în funcția de președinte al FC Steaua, Gigi Becali a spus că fostul internațional stelist va da un răspuns în cursul zilei de miercuri. „Am discutat astăzi cu Lăcătuș și a spus că mâine îmi va da un răspuns ferm. Din punctul meu de vedere, în proporție de 95 la sută Lăcătuș este noul președinte al Stelei, pe termen nelimitat”, a declarat Becali. La ieșirea din biroul patronului stelist, Marius Lăcătuș s-a arătat încântat de propunerea lui Gigi Becali. „Sunt bucuros că Gigi Becali are în vedere foste glorii steliste pentru acest post important în organigrama clubului. Este ca atunci când ești fotbalist. O dată în viață ți se oferă o astfel de șansă. Dacă prinzi trenul, îți merge bine. Dacă l-ai ratat, ai de pierdut foarte mult”, a declarat Lăcătuș.
