Politic

Gheorghe Șoldan la Crucea: ”Degeaba primari precum Dorin Rusu se zbat pentru localitățile lor, dacă județul rămâne în urmă și nu se dezvoltă”

Deputatul Gheorghe Șoldan și primarul din Crucea, Dorin Rusu

Deputatul PSD Gheorghe Șoldan, care candidează pentru președinția Consiliului Județean Suceava, a declarat într-o întâlnire cu cetățenii din comuna Crucea, alături de primarul Dorin Rusu, că multe localități sucevene se dezvoltă pe cont propriu, însă din păcate județul rămâne în urmă. Gheorghe Șoldan a subliniat faptul că Dorin Rusu este unul dintre primarii social-democrați din Țara Dornelor care fac performanță în administrație. „Și nu-s doar vorbe de campanie, pentru că, la Crucea, din taxele și impozitele locale primăria ar putea funcționa doar 7 luni pe an. Cu toate acestea, Dorin Rusu și consilierii lui nu doar că fac față provocărilor, dar au adus și investiții importante în comună”, a declarat Șoldan. El le-a transmis locuitorilor din Crucea că multe dintre proiectele realizate în ultimii ani în această comună au fost posibile doar pentru că Dorin Rusu s-a zbătut foarte mult pentru comunitatea lui și a avut mereu sprijinul unei echipe, și anume echipa PSD Suceava. Deputatul PSD de Suceava a precizat că această echipă ar putea face mai multe pentru Crucea, dar și pentru celelalte localități din județ, cu un președinte de consiliu județean social-democrat.
„Degeaba primari precum Dorin Rusu se zbat pentru localitățile lor, pentru comunitățile lor, dacă județul rămâne în urmă, nu se dezvoltă. Dacă județul nu are o strategie de atragere de investitori, iar tot mai mulți tineri aleg să plece, fie în alte județe, fie în străinătate. Felicitări, Dorin, pentru tot ceea ce ai realizat până acum! Sper ca după alegerile locale din luna iunie a acestui an, Crucea să aibă un partener și la Consiliul Județean și, împreună, să continuăm dezvoltarea comunei, a Țării Dornelor și a județului”, a încheiat Gheorghe Șoldan.

Recomandări

Gheorghe Șoldan spune că s-a săturat de politicienii care merg în zonele calamitate „pentru a strânge like-uri”

CJ Suceava a alocat o primă tranșă de 4 milioane de lei pentru trei localități afectate de inundațiile din ultimele zile

Sorin Grindeanu și-a declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații

Sorin Grindeanu și-e declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Bilanțul de până acum al inundațiilor: trei decese, 89 de persoane evacuate aerian și 63 terestru, pagube materiale imense