Gheorghe Ignat a obținut medalia de bronz la Europenele de Sambo Combat

Gheorghe Ignat pe podiumul Europenelor, alături de greii care au luptat la +100 de kilograme

Sportivul sucevean Gheorghe Ignat, alias „Ursul Carpatin”, a obțint sâmbătă medalia de bronz la Campionatele Europene de Sambo Combat, categoria + 100 de kilograme.
Competiția s-a desfășurat la București, la Sala Polivalentă, suceveanul luptând cu doi grei, din Rusia și Ucraina.
“Ursul” a fost la doar un punct distanță de medalia de aur, însă a pierdut, și cu ajutorul arbitrilor ruși, susțin reprezentanții lotului național, în fața unui adversar din Rusia.
“Mulțumesc lui Dumnezeu, obiectiv îndeplinit, am adus o medalie pentru România. A fost o competiție unde cei mai buni sportivi din Europa s-au întrecut cu ambiție și curaj… Această medalie o dedic tuturor celor care ați fost alături de mine”, a scris Ignat pe contul său de Facebook.
La competiția de la sfârșitul acestei săptămâni au participat reprezentanții a 34 de țări.

Recomandări

Corala „Ciprian Porumbescu” mai are nevoie de 6.500 de euro pentru a ajunge în Danemarca, unde va reprezenta România la European Choir Games – Aarhus