Convingere

Gheorghe Flutur spune că sucevenii au început deja să-l regrete



Gheorghe Flutur: Privesc cu toată responsabilitatea competiția politică
Gheorghe Flutur: Privesc cu toată responsabilitatea competiția politică

La patru luni de la pierderea alegerilor pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava și la numai două luni distanță de alegerile parlamentare din decembrie, liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut o radiografie a eșecului din 10 iunie și a vorbit despre așteptările pe care le are față de scrutinul din 9 decembrie. Flutur a vorbit și despre dezertorii din PDL, precum și despre ce ar dori să vadă la noua conducere a Consiliului Județean Suceava. Interviul complet cu președintele PDL Suceava în cele ce urmează:
– Au trecut patru luni de la pierderea alegerilor și ați avut timp să faceți o analiză la rece. Ați ajuns la niște concluzii?
– Sigur că imediat după alegerile locale am făcut o analiză la nivel local, dar și național. După cum știți, a fost un fenomen național și trebuie să ne asumăm acest lucru, iar PDL a plătit în alegerile locale, prin votul politic, costul guvernării din ultimii ani de zile. Dacă vorbim despre Suceava, ponderea cea mai mare a acestui rezultat de la alegeri a fost votul politic pe care l-am plătit și eu, ca lider politic național, ca om în echipa de la vârf, de foarte multe ori când s-au luat decizii importante. Unele dintre ele nu au fost ușor suportate de populație. Trebuie să ne asumăm acest lucru.
Desigur că n-am fost parlamentar, foarte multe decizii s-au luat în Parlament, dar îmi asum să plătesc cu echipa și, de multe ori, unele greșeli s-au făcut fără ca eu să pot să fac ceva. Am făcut analiza, ne-am dat toți demisia din Biroul Permanent Național, am avut un congres, alegeri, am candidat pentru secretar al PDL, am câștigat cu un număr foarte mare de voturi, și știu că acest lucru înseamnă o foarte mare responsabilitate.
În 12 ani de politică, căci eu am intrat în 2000 în această luptă, am avut o ascensiune destul de puternică pentru județul Suceava și la nivel național, iar acum, dacă vorbim de alegerile locale din primăvară, costul pe care eu l-am plătit a fost un cost politic.
– Pe plan local ați identificat greșelile?
– Da, putem să vorbim și despre așa ceva, deși, repet, cea mai mare pondere o are costul politic pe care l-am plătit. Uitați-vă, au fost spulberate aproape toate județele în care au candidat reprezentanți ai PDL la Consiliile Județene, în Moldova nici nu mai vorbesc, toate au pierdut, dar și în Ardeal, cu greu au rămas în două județe președinți, dar care nu au fost identificați politic așa cum am fost eu. Dacă ne gândim, aici, local, poate că era mai bine să antrenăm mai mulți oameni, o echipă mai largă pe care să o am. Am încercat să iau multe lucruri pe cont propriu și cred că nu a fost cea mai bună soluție, adică să iau în piept o campanie electorală de multe ori de unul singur. Aceasta a fost una dintre greșelile mele.
Au fost și disfuncționalități. Niciodată nu-mi place să mă plâng ca om politic, dar 28 de mii de voturi nule mă face să cred că a fost și o lipsă de supraveghere la urne a reprezentanților noștri sau a celor care puteau să ne ajute, ca să nu mai vorbesc de faptul că după alegeri foarte multă lume ne-a spus despre nereguli. Îmi pare rău că mi-au spus după. Adică, buletine de vot împăturite, neștampilate pentru președintele CJ. Numărătoarea a fost lăsată la urmă, pentru dimineață, mulți dintre candidații pentru primari au fost interesați de ei și de consiliile locale, iar CJ, și în special președintele, a fost lăsat la urmă.
Repet, nu-mi place să mă plâng, trebuie să privim bărbătește orice victorie, orice înfrângere, dar eu cred că la peste 110 mii de voturi e un scor destul de consistent. Chiar dacă am trecut printr-o perioadă grea, ca om politic trebuie să-mi asum și bune și rele și sunt convins că roata se învârte și că vom reveni să guvernăm, inclusiv aici la Suceava, pentru că oamenii nu vor uita realizările făcute în mandatul meu.
Dezamăgit de colegii din PDL care s-au ocupat de zona Fălticeni și zona Dornelor
– Ați simțit că nu toți oamenii din PDL au tras la aceeași căruță?
– Depinde și cum îi organizezi. Da, pot să spun și acest lucru, pentru că am avut anumite zone, cum este zona Fălticeni, zona Dornelor, unde rezultatele au fost mult sub așteptări. Ați văzut, au fost și dezertări din PDL, colegi de-ai mei, deputați care au plecat pe ideea că le va fi mai bine la putere. Nu pot să fiu de acord cu așa ceva, pentru că, după această logică, dacă fiecare am fugi să ne fie cald în viața politică, cine ar mai rămâne să facă și opoziție? Da, au fost și oameni care nu au turat motoarele cum trebuiau să o facă.
– V-ați simțit trădat, în special de domnii Pardău, Prodan și Uricec?
– N-aș spune, pentru că noi avem structuri bune în teritoriu. Sigur că se putea face mai mult în anumite zone, însă eu am mizat foarte mult pe realizările făcute în cei patru ani ca președinte al Consiliului Județean. Ele trebuiau mai mult explicate și de mine și de echipa mea și de colegii mei. Nu am socotit că o campanie se face doar în 30 de zile. Multe lucruri le-am făcut publice, dar n-a fost suficient și mi-am dat seama că aceasta a fost una dintre greșeli. Sigur că despre colegii despre care am vorbit nu vreau niciodată să amintesc, nu e genul meu, cred că rezultatele vorbesc de la sine.
Crede că nu va avea parte de anchete și dosare penale
– Vă așteptați ca în perioada următoare să înceapă o cruciadă împotriva dumneavoastră, cum ar fi dosare penale și anchete?
– Nu. Nu. Nu mă aștept să înceapă nimic, pentru că am fost un om corect, am lucrat corect, transparent, cu o echipă de profesioniști și nu mă aștept la așa ceva. Știu cum am lucrat eu, știu cum am lucrat și cu adversarii politici și nu am nici un fel de probleme din acest punct de vedere.
– Știu că s-a făcut un audit la CJ. Credeți că se pot găsi nereguli în ceea ce vă privește?
– Nu, din câte știu eu nu sunt probleme. Nu sunt, și am avut o echipă de oameni foarte buni, profesioniști, care au lucrat cu răspundere și și-au asumat-o, cum mi-am asumat-o și eu, și nu sunt probleme.
„Mi-aș dori ca cei din conducerea județului să se lupte să vină bani la Suceava”
– Sunteți acuzat de cei aflați la conducerea Consiliului Județean Suceava că ați început foarte multe lucrări știind că nu sunt fonduri suficiente pentru aceste lucrări. Iar ca un exemplu este șoseaua de centură, ale cărei lucrări au fost întrerupte.
– Aici sunt două aspecte. Sunt lucrări care depindeau de CJ și sunt lucrări în județ unde aportul meu a fost evident, politic național. Dacă vorbiți de șoseaua de centură, nu este în curtea CJ, dar m-am implicat foarte mult. Peste 80% din lucrare este finalizată. M-am implicat să conving în competiția cu alte județe că această lucrare trebuie făcută și realizată, pentru a scoate traficul greu din municipiu. Ce observ eu acum este că au tăiat investițiile și, din păcate, sunt părăsite lucrările la șoseaua de centură. Efectul este sugrumarea traficului din municipiul Suceava.
Dacă asta e o acuză, că m-am implicat să aduc fonduri la șoseaua de centură, pot fi multe acuze de acest gen. M-am implicat în multe proiecte, și pe aeroport și pe foarte multe drumuri din județ. Sigur că am și convins Bucureștiul că și Suceava este o zonă în care trebuie alocați bani și mi-aș dori în continuare ca cei din conducerea județului să se lupte să vină bani la Suceava, inclusiv pentru deblocarea șoselei de centură. Iar dacă ați văzut, n-am făcut critici la actuala echipă de conducere a CJ, pentru că beneficiază de o perioadă în care trebuie să se așeze.
Nu cred că e o acuză că te-ai implicat să aduci bani. Adică, dacă nu faci nimic, atunci nu poți fi criticat? Nu pot să fiu de acord. Eu am fost un om foarte implicat și rămân un om implicat și vreau să-mi reiau activitatea politică, de data aceasta în Parlament. Am experiență, am mai avut două mandate de senator al României. Pentru că ținta principală este, după părerea mea, continuarea dezvoltării acestei zone, și Suceava să devină o capitală de regiune, obligatoriu, pentru că pe modelul a opt regiuni, capitala implică că va pleca la Iași. Susțin cu toată forța un număr mai mare de opt regiuni, iar Suceava să devină capitala uneia dintre regiuni, pentru că are universitate, are un spital mare cu caracter interjudețean, aeroportul care trebuie modernizat, populația este în număr mare, e unul dintre județele mari ale României, și eu cred că trebuie să luptăm pentru acest lucru.
„Nu iau în calcul să pierd alegerile”
– Cum vedeți lupta politică pentru Senat? Cum veți lupta cu contracandidatul dumneavoastră, medicul Tiberius Brădățan?
– Aici e o luptă, respect candidații și, dacă așa stau lucrurile, va fi o luptă între un om nou venit, cum e doctorul Brădățan în politică, și un om care vine din spate, cu o experiență politică, vine cu fapte, dar vine și cu o erodare. Adică trebuie să iau în calcul toate acestea. Eu privesc cu toată responsabilitatea competiția politică, mai ales că sucevenii au nevoie de așa ceva. Sper, sunt optimist, că vor ține cont de ce am făcut pentru județul Suceava. Unde te duci în țară multă lume nu înțelege de ce la Suceava oamenii nu l-au ales pe Flutur. Eu simt că este acest regret pentru foarte multe lucruri bune care s-au întâmplat.
– Dacă veți pierde alegerile, vă dați demisia?
– Eu nu iau în calcul, niciodată nu am luat în calcul, de 12 ani, să pierd. Merg să câștig, pentru că, inclusiv la alegerile locale, am obținut un scor foarte strâns, într-o perioadă extrem de grea în care PDL a plătit costurile la nivel național, așa cum o să vină și rândul celorlalți. A fost un scor bun, să scoți cu 10 primari mai mulți decât în 2008, a fost o performanță. Una este să pierzi într-o bătălie cu 20% și alta cu 40%, într-o bătălie în care partidul tău se duce la 12-14%. Uitați-vă și în contextul general. Acum sunt convins că Alianța România Dreaptă este altceva și împletim aici noul cu vechiul, experiența cu elanul și energia pe care o au colegi care au venit recent în partid și sunt convins că sucevenii vor da un vot pentru Senat pentru Gheorghe Flutur, pentru un mandat de patru ani.
– Și dacă, totuși, se întâmplă să nu fiți ales?
– Încă o dată spun, un om politic responsabil trebuie să meargă la câștig. Toate la timpul lor, dar eu vin cu o ofertă de bun-simț, pragmatică, și sunt convins că voi câștiga.
Este convins că perioada dezertărilor din partid s-a terminat
– Vă așteptați și la alte dezertări din partid în perioada următoare, în special după alegeri ?
– Nu, nu mă aștept la așa ceva. Mai mult, au și venit figuri noi, oameni noi, nume deosebite în PDL și PDL se coagulează. Mai mult decât atât, acum suntem în Alianța România Dreaptă, care deschide porțile pentru intrări în partid, nicidecum dezertări. În ultima perioadă a început să vină, din nou, destul de multă lume și oameni deosebiți în PDL și sunt convins că și în ARD.
– În perioada în care ați fost la putere, s-a vorbit mult despre anumite persoane care au avut beneficii și care au strâns averi importante prin diferite afaceri cu statul. Ați tolerat așa ceva, ați știut, știți despre acești oameni și aceste preocupări ale lor?
– Nici vorbă. De foarte multe ori este un folclor răutăcios, pentru că nu e o noutate să se vină cu astfel de discuții și acuze, dar cred că județul Suceava n-a făcut obiectul scandalurilor, anchetelor, al problemelor deosebite, față de ce este prin alte părți prin țară. Am fost foarte transparenți în ceea ce am făcut, în special în cheltuirea banului public și, deci, din acest punct de vedere, nu cred că sunt probleme. Dacă cineva a făcut, a știut clar că PDL nu este o umbrelă sub care să se acopere.