Gheorghe Flutur a dispus stoparea tăierilor în pădurile ce urmează a fi retrocedate



Gheorghe Flutur a dispus stoparea tăierilor în pădurile ce urmează a fi retrocedate
Gheorghe Flutur a dispus stoparea tăierilor în pădurile ce urmează a fi retrocedate

Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat în cursul zilei de ieri că a dispus stoparea tăierilor în pădurile ce urmează a fi retrocedate. Flutur a declarat că a solicitat Regiei Naționale a Pădurilor să nu mai aprobe și să autorizeze tăieri de masă lemnoasă pe suprafețele de pădure pentru care există cereri de retrocedare depuse în baza noilor legi ale proprietății. „Vom stopa aceste tăieri. Astfel, pînă la rezolvarea cererilor de retrocedare nu vor mai fi autorizate tăierile de pădure pe terenurile ce urmează să revină proprietarilor”, a spus Gheorghe Flutur. Pe de altă parte, el a mai adăugat că le-a solicitat silvicultorilor să identifice proprietarii de terenuri care au defrișat pădurea deținută în proprietate și să întocmească dosare penale acolo unde este cazul. „Sînt îngrijorat de defrișările din ultima perioadă. Și din acest motiv le-am cerut silvicultorilor să iasă la acțiune și că întocmească dosare penale pentru cei vinovați de aceste defrișări”, spune ministrul agriculturii. El a mai adăugat că cel mai tîrziu din luna aprilie a acestui an va fi introdus un nou sistem de pază autorizată exercitată de organele statului pentru terenurile cu vegetație forestieră, indiferent de forma de proprietate existentă.