UPDATE Acuzați de fapte grave de șantaj și constituire a unui grup infracțional organizat, Gheorghe Buruiană (47 de ani), zis „Geo”, și Dumitru Solomon (33 de ani), alias „Bodo”, au stat după gratii doar 24 de ore, după ce vineri au fost săltați de pe stradă de mascații poliției și judiciariști de la Investigații Criminale, unul din parcul de pe Mărășești, de la Catedrală, celălalt din zona Ițcani.
Alături de cei doi în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au ajuns și alți patru indivizi, Constantin Cătălin Anghelina (31 de ani), zis „Anghel”, Valentin Rusu (39 de ani), din comuna Hânțești, Dragoș Amariței (36 de ani), din Pașcani, dar și un anume Mihai Boroianu (56 de ani), din aceeași localitate. Și aceștia au fost scoși din celulele IPJ Suceava la expirarea ordonanțelor de reținere și lăsați să se întoarcă la casele lor.
Procurorii au luat față de cei șase măsura controlului judiciar, fiindu-le interzis să se mai întâlnească între ei, în caz contrar anchetatorii urmând să ceară arestarea preventivă.
„La data de 19.06.2015, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, în baza delegării DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au finalizat documentarea activității infracționale pentru mai multe persoane domiciliate în județele Suceava și Iași, cercetate începând cu anul 2010 pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, 14 infracțiuni de șantaj și trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal”, a transmis sâmbătă purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu.
Mai multe amănunte despre acest dosar al DIICOT Suceava, în ediția de luni a Monitorului de Suceava.
Interlopi din Suceava, săltați de pe stradă, sub acuzația că erau recuperatori plătiți și autori ai unor șantaje de tip mafiot Acțiune spectaculoasă, vineri după-amiază, a judiciariștilor Serviciului de Investigații Criminale și a caguliștilor de la Acțiuni Speciale, care au săltat de pe stradă mai mulți indivizi, printre care și interlopii Gheorghe Buruiană (47 de ani), alias “Geo”, și Dumitru Solomon (34 de ani), zis „Bodo”, ultimul eliberat chiar la începutul acestui din an din Penitenciarul Botoșani, unde a fost închis pentru bătaia sălbatică de acum doi ani, de pe o terasă de la intrarea în cartierul Obcini, când mai mulți indivizi au atacat în plină zi trei tineri cu topoare și bâte. Anchetatorii susțin acum că bătaia groaznică de atunci ar fi fost coordonată de Solomon, la îndemnul lui Buruiană, pentru a se răzbuna pe o altă grupare din Suceava.
Cu toate astea, Buruiană nu a fost pus sub acuzare în acel dosar.
Un fotograf amator a surprins momentele în care mascații îl saltă pe Geo Buruiană din parc
Un fotograf amator a surprins de la geamul apartamentului său, cu un aparat de fotografiat, momentul în care mascații poliției îl saltă pe Geo Buruiană, dar și pe un alt individ, din parcul de pe Mărășești, de peste drum de catedrală.
În privința celuilalt suspect, Dumitru Solomon, acesta a fost luat pe sus cu aproximativ o oră înaintea lui Buruiană, „Bodo” fiind prins în trafic, în zona Ițcani. Și Buruiană, și Solomon au fost duși cu dubele luptătorilor de la Acțiuni Speciale la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, în baza unor mandate de aducere emise de reprezentanții unității de Parchet.
Cei doi sunt acuzați, potrivit anchetatorilor, că făceau parte dintr-o grupare de recuperatori, fiind plătiți de diverși oameni de afaceri să le scoată datoriile de la persoanele rău-platnice. Mai mult, cei doi, dar și alți membri ai grupării cereau, potrivit anchetatorilor, taxe de protecție, folosindu-se de amenințări cu acte de violență și chiar cu moartea.
Acuzațiile sunt uluitoare: de la indivizi sechestrați, la persoane amenințate cu moartea, dacă nu plătesc taxă de protecție.
Cine sunt ceilalți indivizi aduși la DIICOT
Alături de Buruiană și Solomon, la audierile de la Parchet, ne-au declarat surse judiciare, a fost adus și Constantin Cătălin Anghelina (31 de ani), zis Anghel, și acesta un client mai vechi al oamenilor legii.
Anghelina a fost implicat într-o grămadă de episoade violente, fiind cercetat în numeroase dosare penale.
El a fost arestat și condamnat de instanța de fond și în cel mai mare dosar de trafic de droguri de mare risc din Suceava, în care 12 tineri, majoritatea din municipiul reședință de județ, au fost judecați pentru trafic de heroină și cocaină în numeroase destinații din toată lumea.
În ianuarie 2014, Anghelina a fost condamnat la 12 ani de închisoare, însă sentința nu este definitivă, fiind în prezent pe rolul Curții de Apel Suceava.
Pe lista suspecților mai apare și un anume Dragoș Amariței, în vârstă de 36 de ani, din Pașcani, dar și un afacerist, Mihai Boroianu, de 56 de ani, din aceeași localitate.
De asemenea, un alt nume care apare în dosarul DIICOT Suceava este cel al suceveanului Marcel Cușnir, patronul unui restaurant din zona Areni.
Sechestrați în beci și amenințați cu moartea, în contul unei datorii de 5.000 de euro
Acuzațiile în acest dosar sunt diverse, de la constituire sau sprijinire de grup infracțional organizat la șantaj și lipsire de libertate.
Iată, de exemplu, una dintre acuzațiile anchetatorilor: acel Boroianu din Pașcani ar fi avut de recuperat o datorie mai veche, de aproximativ de 5.000 de euro, de la doi frați din aceeași localitate și a apelat la Gheorghe Buruiană să-l ajute să-și recupereze banii.
Doi membri din gruparea lui “Geo”, arată anchetatorii, s-ar fi ocupat de problemă: Dragoș Amariței și un anume Petru Oneață. Cei doi frați au fost momiți acasă la afaceristul din Pașcani, unde ar fi fost sechestrați într-un beci și amenințați cu moartea, dacă nu își plătesc datoriile.
Pentru a-i speria și mai tare pe cei doi frați, agresorii s-au dat “rakeți” de peste Prut.
Polițist: “I-au spus că sunt plătiți să-l împuște de la distanță, să-i taie capul”
În privința lui Gheorghe Buruiană, reprezentanții poliției județene îl acuză pe acesta că a fost cel care a condus acel grup infracțional organizat, reținând în sarcina acestuia șase infracțiuni de șantaj și o lipsire de libertate în mod ilegal, plus alte infracțiuni asociate, faptele fiind comise în perioada 2010-2013.
În aprilie 2011, de exemplu, “Geo” l-ar fi amenițat pe un pădurar care s-a dat la nevasta altuia să stea în banca lui și să plătească taxe de protecție, fiind pus, tot contra cost, de către soțul femeii respective să-l bage în sperieți. “I-au spus că sunt plătiți să-l împuște de la distanță, să-i taie capul”, mărturisește unul dintre anchetatori, povestind că pădurarul era chemat în Suceava să plătească consumația lăsată în urmă de Buruiană și gașca sa.
O altă victimă, mai spun sursele noastre, ar fi fost un martor într-un dosar penal, dosar penal în care fratele lui “Geo”, Ilie Paul Buruiană (41 de ani), a fost închis pentru tentativă de omor, după ce în august 2012, în calitate de agent de pază, a bătut cu sălbăticie un client în stare avansată de ebrietate care făcea scandal într-o sală de jocuri din cartierul George Enescu al municipiului Suceava.
Judiciariștii spun că și alți martori în cauze penale au fost amenințați de Gheorghe Buruiană.
“Geo” Buruiană mai este cercetat și pentru faptul că l-a forțat pe un tânăr să muncească în restaurantul lui Marcel Cușnir și să scrie memorii împotriva unor colegi de serviciu, pentru ca aceștia din urmă să poată fi dați afară.
De altfel, povestesc anchetatorii, Buruiană îi teroriza la un moment dat pe angajații acelui local, într-un caz amenințându-i să plătească nota de la o consumație care a rămas neachitată la una dintre mesele din restaurant.
Patron de club amenințat cu devastarea localului și alungarea clienților
Acuzații grave îl au în prim-plan și pe Constantin Cătălin Anghelina, cel care, împreună cu Dumitru Solomon, ar fi șantajat mai mulți oameni de afaceri, cerându-le taxe de protecție, sub fel de fel de amenințări.
Unui patron din Ițcani Anghelina i-ar fi spus că a fost plătit să-l omoare, dar că poate scăpa contra unei sume de ani.
Unei alte persoane i-a cerut peste 27.000 de lei în contul unei datorii făcute de bunicul respectivei persoane către un terț.
Pe patronul unui club l-a amenințat că dacă nu îi dă bani, vine împreună cu Solomon și îi va devasta localul și îi va alunga clienții.
Bodo și Geo, reținuți pentru 24 de ore
Reprezentanții IPJ Suceava au anunțat aseară că au primit ordonanțe de reținere în acest dosar cinci persoane: Gheorghe Buruiană, Dumitru Solomon, Mihai Boroianu, Dragoș Amariței și Constantin Cătălin Anghelina.
Rămâne de văzut dacă procurorii vor propune și luarea unor măsuri preventive în cursul zilei de astăzi.
O singură întrebare pare fără răspuns, însă s-ar putea ca anchetatorii să fie nevoiți să-l dea în fața judecătorilor în cazul în care vor cere mandate de arestare preventivă: Dacă faptele sunt reținute în perioada 2010-2013 și vorbim de infracțiuni din sfera celor cu violență, de ce s-a așteptat până acum, în iunie 2015?




