Suceava

Ger de crapă pietrele, cu temperaturi sub -15 grade Celsius, până pe 2 ianuarie

Vremea va fi deosebit de rece, geroasă, cu temperaturi minime care vor coborî frecvent sub -15 grade Celsius
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă, cu temperaturi minime care vor coborî frecvent sub -15 grade Celsius

O informare meteorologică emisă pentru județul Suceava anunță temperaturi foarte scăzute în ultima zi a lui 2014 și în primele două zile din noul an. Este vorba practic de o continuare a gerului care se resimte de la începutul săptămânii, care însă se va intensifica.
Informarea meteo face referire la intervalul 30 decembrie 2014, ora 20.00 – 2 ianuarie 2015, ora 10.00. Vremea va fi deosebit de rece, geroasă, cu temperaturi minime care vor coborî frecvent sub -15 grade Celsius. Izolat mercurul din termometre ar putea scădea și sub -24 de grade Celsius, se arată în avertizarea meteorologică.
Nici pe timp de zi temperaturile nu vor crește peste limita înghețului. La nivelul județului Suceava sunt așteptate temperaturi diurne între -10 și -2 grade Celsius.
Există totuși și vești bune din punct de vedere meteorologic. De pe 2 ianuarie vremea ar urma să se încălzească simțitor, cu temperaturi pozitive cel puțin pe timp de zi.
Având în vedere această situație, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a dispus măsuri de patrulare ale efectivelor de pompieri, jandarmi și polițiști, în vederea prevenirii riscului de deces prin îngheț.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a transmis: „Recomandăm cetățenilor ca înainte de a se porni la drum să se informeze asupra evoluției vremii și a stării drumurilor, să se îmbrace adecvat sezonului rece, cu îmbrăcăminte care să-i protejeze de ger, și să-și echipeze autoturismele conform recomandării polițiștilor. De asemenea, rugăm cetățenii să anunțe la numărul unic de urgență 112, orice situație care ar putea amenința viața, legată atât de ei, cât și de alte persoane aflate în pericol și despre care au cunoștință”.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Coșmar în desfășurare în trenul Vatra Dornei – București: locomotive stricate, peste 300 de minute de întârziere, frig crunt în vagoane

Avertizări meteo de vreme deosebit de rece, cu temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius noaptea și dimineața