Geoană: Un guvern politic de uniune națională ar însemna un proces lung și complicat



Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, după întâlnirea șefului statului cu partidele parlamentare de la Cotroceni, că o eventuală constituire a unui guvern politic de uniune națională, cum a propus președintele Băsescu, ar fi un proces lung și complicat, care s-ar prelungi după alegeri.
Geoană a spus că, în ceea ce privește sugestia șefului statului privind constituirea unui guvern de uniune națională, în acest moment opiniile sunt diferite.
„Considerăm că un guvern politic de uniune națională ar reprezenta un proces de negociere, un proces atât de complicat încât s-ar prelungi, probabil, până după alegerile prezidențiale”, a spus Geoană.
„De aceea am evocat – și aceasta este propunerea PSD-PC – ca mai degrabă să ne gândim la formula Guvernului Stolojan 1, un guvern care să fie învestit cu autoritate pentru pregătirea alegerilor și pentru depășirea momentului delicat din acea perioadă”, a continuat el.
Geoană a spus că, în continuare, poziția PSD-PC este în favoarea unui „guvern de foarte buni specialiști”, pentru că „în condițiile în care vor intra din nou politicieni riscăm să intrăm în dialogul absurd pe care l-am avut în ultima perioadă și suspiciuni reciproce cu privire la atmosfera generală a alegerilor”
„În acest mom nu există niciun argument pentru refuzul nominalizării domnului Klaus Iohannis”, a mai spus el.