Geoană: Un guvern alternativ la actualul Executiv, lucru obligatoriu; Ponta, vârf de lance în 2012



Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, că, din punctul său de vedere, un guvern alternativ la actualul Executiv PDL este un lucru obligatoriu, iar liderul PSD Victor Ponta trebuie să fie „un vârf de lance” în campania din 2012.
Întrebat dacă a propus, la întâlnirea conducerii PSD, constituirea unui guvern din umbră, cu Victor Ponta premier, Geoană a răspuns că a propus ca partidul „să reintre sau să intre cât mai repede cu putință în logica de partid de opoziție, care vrea să revină la putere”.
„De aceea, ideea unui guvern alternativ la actualul guvern PDL e un lucru obligatoriu din punctul meu de vedere, iar președintelui partidului, pe care sunt dispus să îl sprijin și să îi ofer întreaga mea experiență, inclusiv în redactarea de programe de guvernare sau în sprijinire de campanii electorale, îi revine un rol important pentru a fi un vârf de lance în campania din 2012, care se apropie”, a arătat senatorul PSD.
El a adăugat că, potrivit unor scenarii, ar putea să fie organizate alegeri anticipate în 2010, iar potrivit altora ar putea fi schimbări spectaculoase de ecuație politică în România.
„De aceea partidul nostru trebuie să aibă un guvern alternativ, care sunt convins că va fi dat publicității cât mai repede cu putință”, a conchis președintele Senatului.