Geoană: Taxa pe produse fast food, formulă inedită pentru a evita atacarea economiei subterane



Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la Senat, că propunerea Ministerului Sănătății de introducere a unei taxe pentru produsele fast food este o formulă inedită, o soluție paleativă în condițiile în care construcția bugetară a Guvernului este nerealistă.
Geoană a spus, referindu-se la propunerea Ministerului Sănătății de introducere a unei taxe pentru fast food, că într-o perioadă de criză nu ar trebui să crească fiscalitatea.
El a apreciat că prognoza Guvernului privind o creștere economică de 1,3% pentru 2010 este nerealistă, condiții în care și proiecția veniturilor bugetare este una nerealistă.
„Acum se încearcă găsirea unor formule cât mai inedite, de tip fast food, care să crească veniturile la buget. Nu se dorește atacarea frontală a economiei subterane, acolo sunt banii care trebuie scoși la lumină. Sunt soluții paleative, mai degrabă pe deliciul presei și probabil spaima consumatorilor cu venituri modeste”, a declarat Geoană.
Ministrul Sănătății, Attila Cseke, a anunțat, marți, că intenționează să introducă o nouă taxă, după cea de viciu, și anume taxa pe fast food, pentru susținerea programelor naționale de sănătate.
El a spus că a cerut Comisiei de sănătate a ministerului o poziție față de această propunere pentru a stabili cum pot fi aplicate aceste taxe. De asemenea, ministrul a precizat că va discuta și cu producării și distribuitorii acestor produse în legătură cu modalitatea aplicării acestei taxe.