Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, că în cursul zilei a discutat la telefon și a primit o scrisoare „ușor imperativă” de la șeful statului pe tema adoptării rapide a bugetului pentru 2010.
El a menționat că a fost sunat de președinte și că a discutat cu acesta despre necesitatea adoptării rapide a bugetului pe 2010 și despre alte priorități.
Geoană a spus că bugetul pentru 2010 se va adopta rapid, așa cum s-a stabilit.
Președintele Senatului a mai spus că alt subiect abordat adoptarea rapidă a legii privind responsabilitatea fiscală.
Geoană a spus că scrisoarea președintelui, venită după convorbirea telefonică, are „un ton ușor imperativ”. El a menționat că în scrisoare sunt menționate aceleași obiective discutate telefonic.
În contextul în care a vorbit despre adoptarea bugetului și alocarea resurselor, Geoană a menționat că PSD va milita pentru o distribuire corectă. El a menționat că va fi sancționată orice încercare de dirijare a banilor exclusiv spre zonele „portocalii” sau „ungurești”.