Reprezentantul Guvernului României pentru proiecte economice strategice și diplomație, senatorul PSD Mircea Geoană, a declarat, ieri, la Suceava, că pentru frontiera de Est și de Nord a Uniunii Europene coridorul de transport pan-european nr. 9 Nord-Sud, care pornește de la Marea Baltică și ajunge la Marea Neagră traversând Polonia, Ucraina și România, redevine o prioritate. Geoană a declarat că acest proiect „pus la frigider” trebuie readus în discuție pentru că, în opinia sa, „cea mai delicată și păcătoasă problemă este absența infrastructurii care să conecteze piața din Est cu cea din Vestul Europei”. „Vom relua colaborarea dintre miniștrii transporturilor din aceste țări pentru a pune la punct o strategie comună pe coridorul 9, un proiect care a fost pus la frigider. Este cea mai scurtă cale care merge de la Marea Baltică, din Scandinavia până la Istanbul. Aș vrea să regândim interconectivitatea dintre statele noastre”, a spus senatorul Mircea Geoană. El a afirmat clar că astăzi există fonduri europene pentru proiecte de dezvoltare regională, pe zona transfrontalieră, „bani proaspeți, bani noi” pentru dezvoltarea infrastructurii critice.
Reprezentantul Guvernului României pentru proiecte economice, strategice și diplomație promite lobby la Bruxelles pentru acest proiect
O infrastructură de transport rutier și energetic bine pusă la punct ar fi benefică atât global pentru Uniunea Europeană, cât și în mod particular pentru România și Ucraina. Ucraina reprezintă nu numai o piață de 44 de milioane de consumatori, ci și un stat „care trebuie sprijinit din toate puterile pentru a avea un destin european”. „Vom încerca să găsim formula să ajutăm Ucraina și Republica Moldova. Va trebui să valorificăm acest moment, când Europa pare mai dispusă să ajute Ucraina, Moldova și Georgia, să venim cu proiecte noi și, cu toți vecinii vestici ai Ucrainei, să facem lobby la Bruxelles. Este un fagure de oportunitate pe care istoria astăzi ni-l oferă”, a declarat Geoană. În acest context, realizarea coridorului 9 de transport ar deveni „șoseaua de centură pe partea pro-occidentală a Mării Negre”.
Reprezentantul Guvernului României pentru proiecte economice, strategice și diplomație, senatorul PSD Mircea Geoană, a participat, ieri, la Suceava, la o întâlnire de lucru pe tema cooperării transfrontaliere și realizarea de proiecte comune, organizată la inițiativa Consiliului Județean și a Prefecturii Suceava.
Cooperare
Geoană scoate din frigider proiectul coridorului de transport Marea Baltică-Marea Neagră
