Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Craiova, că setul de 24 de propuneri anticriză ale social-democraților nu reprezintă un gest ostil față de actuala guvernare, ci o invitație la responsabilitate pentru actualul Executiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele PSD recunoaște că nu anticipa în urmă cu an că situația economică și socială „se va degrada atât de rapid”.
„Nici măcar cei mai pesimiști dintre analiștii economici nu anticipau că vom avea o astfel contracție economică într-un timp atât de scurt”, a spus Geoană.
Liderul social-democrat apreciază că dacă nu vor fi luate „măsuri energice” România riscă o criză socială și până la urmă riscă să piardă relansarea economică.
„Dacă nu luăm măsuri energice acum, dacă nu schimbăm direcția de politică economică acum, dacă nu înțelegem că actualele măsuri cu bună-credință luate și poate uneori cu mai puțină pricepere aplicată în economie și societate riscăm ca în toamna acestui an să avem o continuare a scăderii economice, ce va antrena criză socială și probleme legate de locurile de muncă, de stabilitate socială și până la urmă de a rata șansa de relansare economică”, a declarat Geoană.
Potrivit surse citate, faptul că PSD are în responsabilitate în principal ministere sociale nu înseamnă că social-democrații „nu au dreptul și obligația și responsabilitatea să intervină în politica economică a actualei guvernări”.
Președintele PSD susține că setul de măsuri anticriză propus de social-democrați nu reprezintă un gest ostil față de actuala guvernare.
„Gestul nostru nu este unul ostil la adresa guvernării, ci este o invitație la responsabilitate”, a conchis Mircea Geoană.