Candidatul PSD la Președinție, Mircea Geoană, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, la Târgu Mureș, că atât mandatul actualului președinte, cât și proiectul politic Traian Băsescu sunt „eșuate”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat cu privire la declarațiile făcute de Traian Băsescu, potrivit cărora Geoană ar fi „un președinte slab, împins de la spate și dependent de alții”, liderul PSD a respins acuzațiile.
„Întrebarea este dacă românii trăiesc bine după cinci ani de Băsescu. Întrebarea este cum e posibil ca din cruciada împotriva corupției România să fie considerată cea mai coruptă țară din Europa. Întrebarea este cum e posibil ca după ani de creștere economică România să aibă cel mai slab indice de încredere economică din întreaga Europă, astăzi. Pe 6 decembrie, românii vor răspunde la această întrebare. Sunt un om care stau pe picioarele mele, am convingerile mele, am valorile mele și am principiile mele”, a spus Geoană.
El a adăugat că, în calitate de președinte al României, va arăta ce înseamnă un președinte care într-adevăr își respectă partenerii și adversarii politici și care nu caută „motive penibile, cum găsește domnul Băsescu, pentru a-și ascunde adevărata față a unui mandat eșuat ca președinte”.
„Este un mandat eșuat, ca și proiectul politic Traian Băsescu. Așa că îl aștept cu plăcere la confruntare”, a conchis Geoană.