Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat luni, după Comitetul Executiv, că la Congresul extraordinar din 20 februarie, el și echipa de conducere a PSD își vor depune practic mandatul, aceasta fiind și o formă de asumare a răspunderii în ceea ce privește alegerile prezidențiale.
Geoană a precizat că a supus votului Comitetului Executiv, două variante, prima vizând o clarificare accelerată a problemelor privind conducerea, programul și statutul partidului, iar a doua, vizând organizarea unui Congres la o dată îndepărtată, ceea ce ar fi însemnat un congres ordinar, convocat după patru ani de mandat, în decembrie 2010.
Liderul PSD a subliniat că majoritatea „zdrobitoare” a membrilor Comitetului Executiv a votat pentru convocarea congresului extraordinar rapid, respectiv în data de 20 februarie, acesta urmând a fi precedat de un Consiliu Național, convocat pe 4 februarie.
Geoană a precizat că de documentele privind modificarea statutului și programul politic se vor ocupa, președintele Consiliului Național, Adrian Năstase și secretarul general, Liviu Dragnea.
„Prin încurajarea unui Congres extraordinar, am pus mandatul meu și al echipei în fața partidului. Este o formă de asumare a răspunderii”, a precizat Geoană. El a arătat că prin organizarea unui congres rapid nu se vor mai perpetua discuțiile despre problemele PSD în media.
El a mai spus totodată că, decizia CExN de a convoca un congres extraordinar pe 20 februarie va pune capăt discuțiilor contradictorii care nu fac bine PSD. El a arătat că astfel se va pune capăt procesului de canibalizare și de transformare a problemelor interne ale PSD într-un subiect de presă.
Geoană a mai spus că în cadrul CExN nu s-a discutat despre subiectul excluderii din partid a lui Ioan Rus, Vasile Dâncu și Mădălin Voicu, el opinând că atacurile la Ion Iliescu sunt inacceptabile și deplasate.
El a adăugat că în cadrul CExN nu s-a stabilit nimic în ceea ce privește candidaturile pe echipe, temele privind modificarea statutului aflându-se în dezbatere.
Anterior, surse din PSD declaraseră că CExN al PSD a decis ca pe 4 februarie să aibă loc Consiliul Național, iar Congresul extraordinar, cu alegeri pentru funcțiile de conducere, să fie organizat pe 20 februarie.