Geoană: Guvernul Tăriceanu a renunțat, oarecum infatuat, prea devreme la relația cu BM și BERD



Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Conferința Națională a Alianței Confederațiilor Patronale, că Guvernul Tăriceanu a renunțat, „oarecum infatuat”, prea devreme la relația cu Banca Mondială și BERD, și că aceste instituții ar putea reprezenta un finanțator al proiectelor românești. „Guvernul precedent, oarecum infatuat, a renunțat prea devreme la relația cu Banca Mondială și cu BERD, chiar dacă nu sunt bani gratis, ca banii strcuturali și de coeziune europeni”, a opinat Geoană.
El a arătat că aceste instituții bancare pot reprezenta, în momente dificile, un finanțator al proiectelor românești.
„Banca Mondială și BERD ar putea să reprezinte, în momente mai dificile, un finanțator al proiectelor noastre – poate chiar și Israelul – și este un lucru bun”, a susținut Geoană.
Liderul PSD a mai arătat că statul român nu este adaptat provocărilor lumii contemporane, el exprimându-și speranța că actuala criză ar putea să pună România în situația de a deveni competitivă economic.