Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că este „absolut evident” pentru el și Antonescu, că Iohannis „va avea ultimul cuvânt cu privire la selectarea echipei pe care o va conduce”, susținând necesitatea încheierii unui acord politic distinct care să-i ofere garanții lui Klaus Iohannis.
„Va trebui ca după alegerile prezidențiale să avem între partidele care vor compune viitoarea majoritate și primul-ministru desemnat un acord distinct în care să putem să-i oferim domnului Iohannis garanții cu privire la modul în care va funcționa această majoritate. Suntem dispuși cei doi lideri care compun partidele centrale ale acestei majortiăți să-i oferim domnul Iohannis posibilitatea de a se exprima într-un Guvern politic, dar păstrând și respectând statutul de independență pe care domnia sa îl are”, a spus Geoană.
Întrebat ce se va întâmpla dacă Iohannis nu este de acord cu un ministru propus de PSD, Geoană a spus că Iohannis „are ultimul cuvântcu privire la componeța cabinetului pe care îl va conduce”.
„Dacă cineva propus de noi nu este acceptat de către dl Iohannis, acesta are dreptul că refuze acea propunere a noastră”, a precizat liderul PSD..
El a menționat că vor exista discuții foarte rapide cu privire la programul de guvernare după 6 decembrie, anunțând că în acest moment liderii intenționează să invite la București cât mai rapid principalii parteneri internaționali, urmând să aibă o discuție și cu guvernatorul BNR. În plus, Geoană a spus că viitoare a guvernare ar avea de atins două obiective, înainte de a veni în fața Parlamentului cu un program de guvernare și cu un prim-ministru și înainte ca el, Mircea Geoană, să depună jurământul în condițiile în care va deveni președinte: cea mai competentă echipă guvernamentală pe care o poate oferi România și un program de guvernare care să nu fie doar pe hârtie.