Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni seară, după reuniunea CExN, că decizia social-democraților este de a merge în continuare cu majoritatea parlamentară constituită și că este exclusă orice formă de colaborare cu PDL.
Geoană a precizat că este o decizie unanimă a CExN de a merge în continuare cu majoritatea parlamentară constituită.
„Excludem orice formă de colaborare cu PDL”, a spus Geoană, opinând că acesta este un partid complet dependent de președintele Traian Băsescu și care arată că este incapabil să respecte regula democratică minimă.
Liderul PSD a menționat că vor fi continuate contactele cu cei din majoritatea parlamentară constitută pentru a se prezenta o poziție consolidată.
El a afirmat că PSD va continua contactele cu UDMR, PNL și grupul minorităților, în scopul menținerii majorității parlamentare create pentru susținerea lui Klaus Iohannis pentru funcția de premier.
Geoană nu a mai avansat numele lui Iohannis drept coagulant al acestei majorități și nici nu a expus un alt obiectiv comun, chiar dacă a menționat că este „bazată pe încredere” și „pe un proiect comun”.
„Ecludem orice formă de colaboare cu PDL, un partid care este complet dependent de actualul președinte și care, prin acțiunea pe care a avut-o în organizarea alegerilor, arată încă o dată că este incapabil să respecte regula democratică minimă pentru un stat de drept”, a mai spus Geoană.