Geoană: Cerem CE să publice Raportul MCV din timp, să permită decizia intrării etapizate în Schengen



Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru aderarea la spațiul Schengen, Mircea Geoană, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că va cere în mod expres Comisiei Europene să publice din timp Raportul MCV pentru a permite luarea unei decizii de intrare etapizată în Schengen.
„Ceea ce eu sper să se întâmple – și este și ceea ce vom solicita în mod explicit și Comisiei Europene – este ca acest calendar al publicării Raportului Comisiei pe MCV pentru România și Bulgaria să fie făcut suficient de timpuriu astfel încât să permită Consiliului JAI și Consiliului European să ia eventual o decizie pentru intrarea etapizată, în trepte, pe care premierul francez a evocat-o cu ocazia vizitei sale la București în urmă cu câteva luni de zile”, a precizat Geoană.
El a arătat că ar fi nedrept ca publicarea Raportului Comisiei, care are calendarul său propriu, să se facă undeva în decembrie, după ce deciziile se vor fi consumat.
„Și cred că acest lucru trebuie cerut în mod expres Comisiei. De obicei circulă o variată înainte ca la nivelul Comisiei să se aprobe întregul Raport. Sunt convins că Raportul pe România va conține suficient de mult progres consistent și pe care premierul finlandez l-a și semnalat în Raportul precedent”, a spus Geoană.
El și-a exprimat speranța ca acest lucru să poată permite chiar în luna decembrie intrarea etapizată în Schengen și deschiderea primei trepte, respectiv a celei legate de aeroporturi.
„Și sper ca acest lucru să poată să permită – de ce nu în decembrie, dacă nu, cu cea mai apropiată ocazie instituțională – deschiderea cu prima treaptă, cu aeroporturile, care nu ridică probleme, în care noi suntem echipați mai mult decât corespunzător”, a spus Geoană.
El a spus că trebuie evitată situația prin care intrarea României în spațiul Schengen ar fi amânată încă o dată din cauza unei „nesincronizări tehnice”.
„Și atunci eu cred că trebuie să încercăm împreună cu statele membre, cu cele care au în continuare reticențe, cu Comisia Europeană să găsim o formulă astfel încât guvernele și parlamentele naționale, cum este cazul Parlamentului olandez, care în mod explicit cere acest Raport alături de Guvernul și Parlamentul finlandez și alte parlamente și guverne să putem să nu fim amânați încă o dată printr-o nesincronizare tehnică a acestui Raport”, a spus Geoană.
Solicitat să comenteze declarația premierului finlandez care a spus că Finlanda așteaptă următorul raport MCV pentru a avea o decizie privind integrarea României, Geoană a precizat că România consideră nejustificată și nedreaptă din punct de vedere strict juridic existența acestei corelări între Raportul MCV și subiectul Schengen.
„Nu există niciun fel de legătură între Tratatul și obligațiile Schengen și MCV. În schimb, politic vorbind – și aici vorbim despre o realitate politică – această asociere între lupta împotriva corupției, a modului în care România avansează din punct de vedere al transparenței și subiectul imigrației cetățenilor români, inclusiv de etnie romă, în multe țări din Europa reprezintă o conectare de facto a celor două subiecte”, a spus Geoană.
El și-a exprimat speranța că vizita premierului român Victor Ponta la Helsinki a ocazionat și a permis partenerilor finlandezi să vadă seriozitatea și caracterul unanim al suportului pentru Schengen pe care întreaga clasă politică și întrega opinie publică din România le demonstrează.
Finlanda așteaptă, conform hotărârii luate la nivelul UE, următorul raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru a avea mai multe informații înainte de a adopta o decizie privind integrarea României în spațiul Schengen, a anunțat premierul finlandez Jyrki Katainen.
El a arătat că România îndeplinește criteriile tehnice, dar că se așteaptă următorul raport MCV înaintea unei decizii.
„Ultimul raport MCV a avut pentru România numeroase semnale pozitive. Dacă viitorul raport va fi la fel de bun, decizia pentru Schengen va fi mai ușoară”, a spus Katainen, într-o conferință de presă susținută împreună cu premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială la Helsinki.
Faptul că România este pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderarea la spațiul Schengen a fost menționat și de premierul Ponta, care a amintit că, la sfârșitul acestui an, ar putea fi aprobată prima etapă a procesului de integrare, cu frontierele aeriene.
Prim-ministrul finlandez a adăugat că este nevoie la nivelul UE de un nou mecanism pentru evaluarea modului de respectare a principiului statului de drept și care să fie aplicat tuturor statelor membre, nu doar unor țări.
Propunerea a fost susținută de premierul Ponta, care a arătat că nu ar trebui să existe un mecanism de control doar pentru unele țări, precum MCV în cazul României și Bulgariei, ci standarde comune pentru toate statele membre.