Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că șeful statului vrea să tergiverseze numirea unui premier și să facă propunere după propunere, în speranța că va șantaja Parlamentul cu o eventuală dizolvare, astfel încât acesta să accepte un premier PDL și el să rămână „la bani, la butoane”.
Geoană a spus că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se bucură în continuare de tot sprijinul formațiunilor care l-au propus pentru funcția de premier.
„Domnul Klaus Iohannis se bucură în continuare de întregul nostru sprijin”, a spus Geoană, adăugând că majoritatea formată pentru propunerea lui Iohannis are tot dreptul constituțional de a face această nominalizare.
Geoană a spus că, în realitate, „Traian Băsescu vrea un guvern PDL” și dorește să tergiverseze numirea unui premier și să facă mai multe propuneri, în speranța că va „șantaja” Parlamentul cu posibilitatea unei eventuale dizolvări, astfel încât să fie numit un premier PDL.
„Tot ce a spus astăzi președintele Traian Băsescu nu are nicio legătură cu interesul național”, a mai spus Geoană.