Geoană: Accept decizia CCR, urez succes lui Băsescu, i-am transmis și telefonic



Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, ieri, că acceptă decizia CCR de validare a scrutinului prezidențial și urează succes lui Traian Băsescu în noul mandat la Cotroceni, precizând că i-a transmis acest lucru actualului șef al statului și într-o convorbire telefonică.
Comisie parlamentară privind corectitudinea alegerilor
Geoană, a mai declarat, aseară, că va propune înființarea unei comisii parlamentare de anchetă privind corectitudinea alegerilor prezidențiale prin intermediul căreia să fie aflat adevărul despre posibila fraudare a turului doi.
El a menționat că va propune ca această comisie să aibă „puteri excepționale”.
Geoană a menționat că dorește ca în scurt timp să se afle adevărul despre corectitudinea alegerilor.
PNL: Respectăm decizia CC
Vicepreședintele PNL, Relu Fenechiu, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că liberalii respectă decizia Curții Constituționale, menționând însă că această decizie în favoarea lui Traian Băsescu e umbrită de nereguli și nu înseamnă că la alegeri nu au fost furturi și cumpărări de voturi.
„Respectăm decizia Curții Constituționale. Cert este că această alegere este umbrită de multe nereguli în exercitarea procesului de vot”, a susținut Relu Fenechiu.
Liderul PNL a subliniat că faptul că CC a dat „o decizie în favoarea lui Băsescu nu înseamnă sub nici o formă că n-au fost furturi, cumpărări de voturi și alte moduri de a influența votul”.