Genial!

Găsesc, în cutia poștală, un fluturaș care mă invită la asociere fie într-o afacere cu prepelițe japoneze, fie de cultivare a miraculoasei „plante cu cinci arome”. Gazetele financiare sugerează plantațiile de arbori Paulownia, ori de „sălcii energetice”, producerea de „săpun natural” etc. etc. etc. Cum se vede, afaceri posibile gârlă, una mai chisnovată decât alta – deși instantaneu și garantat profitabilă nu-i recomandată decât banala… covrigărie. Avem incubatoare de afaceri, acceleratoare de afaceri, cluburi de afaceri, ghiduri de afaceri, centre de afaceri ș.a.m.d., tot să te avânți, doar curaj să ai și ceva parale, că idei profitabile ți se oferă la tot pasul. Firește, se dau și premii pentru afacerile cele mai izbutite și mai ieșite din comun, astfel onorându-se investiția de inteligență în identificarea segmentului de piață și a soluțiilor de captare a interesului și bunăvoinței prezumtivilor clienți. Rău am făcut că n-am menționat cândva decât în treacăt și fără să insist cea mai profitabilă și mai isteață și mai productivă și mai genială afacere inventată vreodată în România și fără egal în lume! Dacă era cunoscută cum se cuvine, primea toate premiile cu putință! Nu-i o glumă, nu vorbesc în dodii, am fost martor, ba chiar și client al istețului întreprinzător. Care n-a investit nimic, a lucrat de unul singur, perfect ecologic, n-a avut nevoie de nici un utilaj, și a folosit o materie primă oricând disponibilă gratuit pe orice meridian. Povestea datează din 1962 și, zic eu, poate fi considerată un invidiabil record mondial, pe cât de hazos în sine, pe atât de eficient în rezultate. Poate fi echivalată, cumva, cu trăsnita inspirație a americanului care a publicat în gazete anunțul „astăzi este ultima zi în care se mai poate depune un dolar în contul cutare”. Miile de păcăliți au recurs la Justiție, care a constatat că afaceristul nu promisese nimic, așa că, dacă din prostie și lăcomie au marșat „în orb”, naivii n-au de ce să pretindă despăgubiri… Panamaua românească se cuvine istorisită de la origini, spre a fi bine înțeleasă nemuritoarea pildă a inspirației celor dăruiți cu mirabila abilitate managerială de a scoate profit din (vorba vine) piatră seacă. Acum 57 de ani, ispășeam cea de a doua convocare militărească – trei luni de armată într-o cazarmă din Botoșani. Atunci, ofițerii proaspăt aduși din producție și instruiți în grabă (trebuia îmbunătățită compoziția socială a armiei române!) habar n-aveau unde se află și pe ce lume trăiesc. Repede, au ajuns ciuca bătăilor de joc a elevilor rezerviști: eram încazarmați acolo absolvenți de teatru cu Arșinel în frunte, Arte plastice, Conservator, Filologie – toată floarea cea vestită a bășcăliei universitare patentate. Pe bietul maior R., până mai ieri lăcătuș de vagoane, l-am convins că-n armată e invers ca la matematică (nu ne ieșeau cu nici un chip niște calcule de balistică), că Beethoven a fost colonel de cavalerie și a surzit la căderea Cetății Sparta. Nefericiții comandanți înghițeau farsă după farsă, dar se răzbunau căznindu-ne drăcește pe câmpul de instrucție. Un sfert din debitul pârâului ce curgea amorțit pe valea Dresleucii (nu existau lacurile de acum) era stors – zicea un cântec de-al nostru cu „text adaptat” – din sudoarea elevilor-ofițeri trimiși târâș până la „copacul cu coroana rotată”, de unde să se-ntoarcă în salt de broască, spre totala derutare a aviației inamice. Îl invidiam din rărunchi pe istoricul Vitcu, care a știut să-și valorifice la maximum propria-i anatomie. Domnul l-a blagoslovit din născare cu niște glezne groase cât genunchii. Când le-a arătat comandantului, miorlăind sfârșit că, din pricina instrucției, i s-au umflat picioarele, a fost trimis imediat la cazarmă, cu recomandarea „două săptămâni la pat”. A apărut, apoi, și un al doilea izbăvit: A. K. Natură mai sensibilă și mai domnișorească, s-a procopsit cu un început de dizenterie. Grabnică alarmă sanitară! Explicabil: la 400 de oameni, erau doar 4 cabine de closet rural și toată ziua devoram pere nespălate și perje căzute pe jos în cimitirul evreiesc gard în gard cu regimentul. Odată la două zile, lui A. i se recolta un cubuleț maroniu și puturos pentru coprocultură. Cum materie primă era din belșug, ce s-a gândit colegul nostru de deportare? A-ntrebat în dreapta și-n stânga: „Care vrei să scapi de instrucție?” Cum de nu, toți asta visam! El îți furniza temeiul legal. Porția din prețiosul material probator costa modic: un pachet de „Carpați”. A. făcuse rost de o bucată de geam, o așeza pe genunchi și, atent, meticulos, porționa precum stupefiantele, cu lama de ras, prețioasa producție a propriilor intestine, spre a fi pusă în eprubetă și trimisă la laborator pe numele nostru. Stăteam la rând; elegant, A. nu primea bani. Dacă n-aveai țigări, te duceai să le cumperi de la chioșcul unității. Încet-încet, sub patul lui A. se clădea ditamai depozitul de tabac autohton (seara, istețul întreprinzător ducea pe șest recolta la chioșc, încasând contravaloarea, minus rabatul comercial). La liberare, noi ne-am dus la gară pe jos, el, cu taxiul. Ce să-i reproșezi? Munca lui, ideea lui, meritele lui. Îmi mai scrie câteodată, pe net, din Israel… Mi-am amintit chisnovata istorie dând la pește în iazul privat amenajat acum de alt întreprinzător isteț pe valea Dresleucii. Cine să mai știe că taman pe acolo cărăbăneam pușca mitralieră de 12 kile și făceam flotări până ne săreau ochii din cap? Urmărind firul văii, parcă aud cântecul de final al convocării (textul – filologii, melodia, conservatoriștii). Cum spuneam, erau 4 cabine de closet la 400 de oșteni și, la mare nevoie, unii se mai ușurau prin cele tufe și boscheți. Strofa ultimă a imnului este prea izbutită ca să n-o reproduc aici, cerând scuzele de rigoare. Am și eu, o dată, dreptul s-o iau, vorba lui Creangă, „pe ulița mică”!În ultima zi de armată am cântat-o în cor, bătând pas de front sub geamul comandantului – nu mai avea ce ne face, eram de acum în haine civile. Suna așa: „Au rămas doar rahații sub lună / Să marcheze cazarma-mprejur / Colonelul cu garda i-adună / Să ne afle calibrul la c…” Acum, se zice că, în țara în care s-a stabilit, A. ar fi cunoscut om de afaceri. Cum se vede, începutul românesc a fost ceva mai modest; mai departe o fi izbutit să-și valorifice cu succes formidabila inspirație managerială! Probabil, în alt domeniu. Oricum, bravo lui!