„Dacă veți fi generos cu iubirea dumneavoastră, toată lumea se va grăbi să va răspundă cu aceeași monedă.” (Don Miguel Ruiz)
Copiii încep să se joace unul cu celălalt de la vârste foarte fragede, dar sunt prea mici pentru a ține cont de “sentimentele” celuilalt.
Un copil nu renunță la jucăria lui pentru a fi drăguț. O apără chiar dacă „trebuie” să-l lovească pe celălalt, sau o cedează nedumerit dacă i cere insistent acest lucru. În general copiii își smulg jucăriile fără prea multă ceremonie.
Uneori este bine să fie separați pentru o vreme acei copii care „se atacă” imediat ce se văd sau dacă unul dintre ei creează intimidare permanentă asupra celorlalți. O altă soluție ar fi găsirea posibilității de a se juca o perioadă cu un copil mai mare.
Intervenția părinților ar trebui să fie foarte diplomată și în nici un caz să nu “împartă dreptatea” între ei sau să-i certe. Dacă un copil este determinat să renunțe de fiecare dată, va avea sentimentul că toți s-au coalizat împotriva lui și va deveni fie agresiv, fie dezinteresat.
Faptul că un copil de 2 ani nu vrea să dea jucăria altuia este un comportament normal pentru această vârstă. Generozitatea apare mai târziu și ține de evoluția și dezvoltarea personalității.
După 3 ani copilul este puțin mai dispus să colaboreze. Părinții pot avea intervenții scurte de tipul: “mai întâi ea, apoi tu, iar ea, tu din nou.”
Dacă după vârsta de 3 ani copilul este neobișnuit de agresiv, este bine să se apeleze la specialiști pentru a fi găsită atât problema cât și soluția. Soluțiile pot fi la început destul de simple și nu lasă problemele să se agraveze.
În afara acestor copii care își apară posesiunea, mai există și categoria celor care cedează prea ușor, deși nu-și doresc acest lucru. Întâlnim situația la copiii care nu au avut ocazia să aibă în jurul lor copii, la primul copil al familiei sau la copiii care au fost forțați de multe ori să cedeze în favoarea celorlalți. Este o stare de timiditate care se va atenua tot în preajma copiilor, uneori cu sprijinul părinților, alteori fără intervenția acestora.
Ar fi bine ca părinții să rămână neutri, să nu arate copilului nici simpatie, nici supărare și în nici un caz să nu preia „lupta” copilului.
Dacă părinții observă că în grupul de joacă există un copil care îi intimidează constant pe ceilalți, este bine să schimbe pentru o perioadă locul și grupul de joacă.
Ar trebui că până la 3-4 ani copilul să depășească această timiditate. Dacă după această vârsta copilul nu încearcă să-și „apere” drepturile este bine să fie solicitat ajutorul unei persoane de specialitate pentru ca părintele să înțeleagă cum să-și ajute copilul.
www.problemele-copilului-meu.ro
