Comisarii Gărzii Financiare Suceava au confiscat aproape 4000 de pachete de țigări de contrabandă, provenite din Ucraina, în urma unei acțiuni de control efectuate în bazarul Sucevei. Potrivit spuselor comisarului șef al GF Suceava, Ionuț Vartic, comisarii financiari au verificat persoanele care vindeau produse accizabile, respectiv țigări și băuturi alcoolice, precum și existența documentelor de proveniență a acestora. Astfel, GF Suceava a verificat 26 de comercianți din Bazar, fiind aplicate 21 de amenzi, în valoare de 11.500 de lei, precum și 5 avertismente. Vartic a precizat că în urma controlului au fost confiscate 3715 pachete de țigări, pentru care nu existau documente de proveniență, precum și 23 de litri de alcool. În ceea ce privește amenzile aplicate, Ionuț Vartic a afirmat că acestea au fost primite de către comercianții care nu dețineau case de marcat fiscale. „Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind depistarea țigărilor și alcoolului de contrabandă care se comercializează în bazarul din Suceava”, a mai spus șeful Gărzii Financiare Suceava.





