Comisarii Gărzii Financiare Suceava au aplicat, în cursul acestui an, amenzi în valoare de peste nouă milioane de lei.
Potrivit unui raport de activitate al acestei instituții, în primele zece luni ale anului 2009 au fost verificați 7.393 de agenți economici din diverse domenii de activitate, între care producerea și comercializarea alcoolului și a băuturilor alcoolice; exploatarea, gestionarea, prelucrarea și comercializarea masei lemnoase; activități comerciale în piețe, târguri, oboare; mijloace de transport mărfuri și/sau persoane; prestări servicii.
Pe domenii de activitate, cele mai mari amenzi au fost aplicate la firmele care prestează servicii, pentru neregulile constatate de comisarii financiari fiind stabilite sancțiuni în sumă de 1,6 milioane de lei. Amenzi semnificative au fost aplicate și la firmele care prelucrează și comercializează masă lemnoasă, valoarea acestora fiind de 1,4 milioane de lei.
Potrivit directorului coordonator al Gărzii Financiare Suceava, Ionuț Vartic, în primele zece luni ale anului 2009 au fost aplicate amenzi totale de 9,37 milioane de lei, s-a dispus confiscarea unor bunuri în valoare 723.000 de lei și a unor sume de peste 900.000 de lei. În același timp, în urma controalelor efectuate comisarii financiari au stabilit sume suplimentare care ar trebui plătite la buget de către agenții economici suceveni, reprezentând impozite și taxe neachitate, în sumă de 6,44 milioane de lei.