Primăriile amendate în urma controalelor privind salubritatea localităților vor fi din nou luate la „puricat”, acțiunea având scopul de a verifica dacă măsurile trasate în urma amenzilor aplicate au fost luate în serios. Cele mai multe amenzi acordate de Garda de Mediu Suceava primăriilor din județ vizează probleme privind gestionarea corectă a deșeurilor, în multe localități gunoaiele fiind aruncate la întâmplare, în timp ce în alte cazuri nici măcar nu exista un contract cu o firmă abilitată în colectarea și valorificarea deșeurilor. De asemenea, au mai fost identificate probleme și în ceea ce privește rampele de gunoi, multe din ele fiind amplasate în locuri nepermise, în apropierea cursurilor de apă sau în zone inundabile. „Vom demara controale la primăriile amendate pentru a vedea dacă neregulile sesizate de noi au fost remediate, în caz contrar urmând a aplica noi sancțiuni contravenționale”, a declarat comisarul de mediu Sorin Ioan Toma. Reamintim că în conformitate cu legea 416 primăriile au fost sancționate cu amenzi în cuantum de 15 milioane de lei vechi.





