Rezultate pozitive

Garda de Mediu Suceava, prima în topul instituțiilor similare din zona Moldovei

– Garda de Mediu Suceava a înregistrat, în primul semestru al acestui an, cele mai bune rezultate ca număr de controale efectuate și ca număr de amenzi aplicate
Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Suceava a înregistrat, în primul semestru al acestui an, cele mai bune rezultate comparativ cu instituții similare din zona Moldovei. Potrivit comisarului șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, instituția pe care o conduce ocupă, din punct de vedere al activității desfășurate în 2007, primul loc într-un top în care a surclasat Comisariatele din județele Iași, Bacău, Neamț, Botoșani și Vaslui, situându-se, la nivel național, „undeva între locurile 6 și 8”.
Din cele 1.905 de inspecții neplanificate realizate în perioada 1 ianuarie – 1 iulie de cele șase Comisariate Județene din zona Moldovei, 343 au fost efectuate de comisarii suceveni, 385 de comisarii ieșeni, 322 de cei din Neamț, 293 de comisarii din Botoșani, 292 de comisarii vasluieni și 230 de cei din Bacău. Garda de Mediu Suceava a aplicat, în cadrul acestor acțiuni, 106 dintr-un total de 416 amenzi, în celelalte județe numărul amenzilor fiind mult mai mic, 76 în Neamț, 67 în Botoșani, câte 61 în Iași și Vaslui și 30 în Bacău. Cuantumul amenzilor aplicate în cele șase județe a fost de 2.969.450 lei, din care 663.050 lei, aplicate de comisarii suceveni, 529.100 lei în Iași, 466.000 lei în Bacău, 390.100 lei în Vaslui, 368,5 lei în Neamț și 344.200 lei în Botoșani.
Comisarii de mediu suceveni au efectuat 193 de controale planificate dintr-un total de 930, comisarii din Iași efectuând 190 de controale planificate, cei din Botoșani 186, comisarii din Bacău 148, cei din Vaslui 138, iar cei din Neamț doar 75. Din totalul de 94 de amenzi aplicate în cadrul acestor acțiuni planificate, 21 au fost aplicate în Suceava, 27 în Vaslui, 22 în Bacău, 18 în Botoșani, 4 în Neamț și doar 2 în Iași. În ceea ce privește valoarea totală a amenzilor, aceasta s-a ridicat la suma de 1.416.400 lei. Cuantumul amenzilor aplicate de comisarii de mediu din județul Suceava în primele șase luni ale anului, în cadrul controalelor planificate, a fost de 393.500 lei, în timp ce în Bacău valoarea totală a fost de 575.000 de lei, în Vaslui 195.700 lei, în Neamț 155.000 de lei, în Botoșani 93.200 lei, iar în Iași 4.000 lei.

Recomandări

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță
La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava