Bătaie de joc!

Garda de Mediu Suceava dă informări penibile în care protejează primăriile pe care le sancționează

George Hojbotă
George Hojbotă

Garda de Mediu Suceava a anunțat că în urma unei sesizări privind tăierea de arbori de pe domeniul public dintr-o localitate de pe raza județului Suceava, comisarii de mediu au constatat în teren că sesizarea se confirmă.
În teren s-au constatat tăieri de arbori de diferite specii din spațiul verde plantat, fără solicitarea emiterii avizului necesar de către autoritatea competentă de protecție a mediului, astfel că primăria respectivă a fost sancționată cu amendă în valoare de 55.000 lei, conform Legii nr. 24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
Doar că Garda de Mediu Suceava, de când este condusă de comisarul George Hojbotă, transmite niște informări publice absolut jenante.
Inspectorul-șef care a lucrat o viață în domeniu a atins penibilul maxim acum câteva luni de zile, când a transmis că a depus o plângere penală față de o primărie din județ, pentru că a distrus cuiburi de ciori. Și atunci, informarea a avut în prim-plan secretomania.
În aceste condiții, îl anunțăm pe domnul Hojbotă că aceste informări nu au nici un rost, pentru nimeni. Iar dacă vrea să își justifice activitatea și să dea semnale și față de alții care încalcă regulile de mediu, îl anunțăm că acest mod de comunicare are o rezonanță spre zero. Se vede asta, de altfel, din reacțiile la postările Gărzii de Mediu Suceava, cel puțin de când acest domn a ajuns pe acest post, după pensionarea Adrianei Iordache.
În timp ce Protecția Consumatorului, de exemplu, face publice periodic toate amenzile date, inclusiv agenților economici, Garda de Mediu Suceava, de când este condusă de acest domn, ține la secret și sancțiunile date la unitățile administrativ teritoriale (UAT-uri) ceea ce este o mare bătaie de joc față de oamenii din acele localități mai ales. Mai mult, aceste amenzi de mediu încasate de primării sunt plătite chiar de la bugetul local, astfel că orice justificare și ascundere după vreun regulament intern nu poate sta în picioare.

Recomandări

Colțul zoologic de la Zaharești, care adăpostește primul exemplar de ligru din România, aspru sancționat de Garda Națională de Mediu

Colțul zoologic de la Zaharești, care adăpostește primul exemplar de ligru din România, aspru sancționat de Garda Națională de Mediu

Amenzi de 940.500 de lei și confiscări de 765.700 de lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni ale anului

Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025

Parteneriat încheiat între Jandarmeria Suceava și Garda Națională a Ucrainei pentru conservarea ariilor naturale protejate