Reacție

Garda de Mediu, nemulțumită de lucrările de închidere a perimetrelor miniere

Comisarii Gărzii de Mediu Suceava nu au semnat procesele verbale de închidere și ecologizare a două perimetre miniere din județ, deoarece au constatat deficiențe în realizarea lucrărilor. La recepția de închidere a perimetrului minier Dealu Superior din comuna Fundu Moldovei s-a constatat că nu exista un acord de mediu pentru lucrările de închidere, firma proiectantă a lucrării, SC ICPM SA Baia Mare, având doar aviz de închidere. „Firma proiectantă nu a realizat lucrările de închidere și ecologizare de la suprafața perimetrului minier, deoarece nu avea acord de mediu. În aceste condiții, nu am putut semna procesul verbal de recepție a lucrării”, ne-a declarat Gavril Grămadă, șeful Comisariatului Județean de Mediu Suceava. Conform HG 195/2005, firma proiectantă a fost sancționată cu avertisment, având obligația de a remedia deficiențele constatate. Comisarii de mediu au mai semnalat probleme și la perimetrul minier Valea Putnei-Prajca, din comuna Pojorâta, unde nu au fost realizate complet lucrările de reabilitare ecologică pentru care s-a emis acord de mediu. Nici în acest caz procesul verbal de recepție a lucrării nu a fost semnat, așteptându-se finalizarea lucrărilor pentru care s-a emis acordul de mediu.

Recomandări

Primăria Vatra Dornei se apropie de finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a 20 de blocuri din municipiu

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor