Acțiuni constante

Garda de Mediu continuă ofensiva curățeniei în județul Suceava

– Conducerea Gărzii de Mediu avertizează că nici o primărie din județ nu va scăpa de amendă, dacă starea de curățenie a localităților lasă de dorit
Garda de Mediu Suceava își va intensifica acțiunile de control pe linie de management al deșeurilor, în toate zonele județului, cu precădere pe traseele turistice. Comisarul șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, a avertizat autoritățile locale din județ cu privire la obligațiile pe care le au în vederea asigurării și menținerii curățeniei pe raza localităților pe care le administrează.
„În perioada următoare, mai mult de jumătate din acțiunile noastre se vor concentra pe verificarea modului în care autoritățile locale iau măsuri în vederea desființării depozitelor necontrolate de deșeuri din județ. Nu mai suntem în anii 60, când oamenii își cărau singuri deșeurile la groapa de gunoi. Rampele de deșeuri nu sunt locuri publice, ci zone cu regim special, sever și acces restricționat”, a explicat comisarul Harasim.
Comisarii de mediu se vor concentra pe verificarea modului în care funcționează serviciile de colectare a deșeurilor, felul în care primăriile mobilizează cetățenii și agenții economici pentru a participa la acțiuni de salubrizare, dar și starea de salubrizare a localităților din județ. Conducerea Gărzii de Mediu Suceava și-a propus ca, în perioada următoare, să schimbe mentalitatea localnicilor „pentru ca oaspeții de rang înalt care vizitează județul să nu mai spună că Bucovina este o zonă frumoasă, dar cam atât”.
„Protecția mediului, oriunde în lume, se face cu bani, cu servicii plătite și în acest sens ne dorim ca autoritățile să aloce sumele necesare pentru a putea duce o muncă de lămurire cu oamenii. Primăriile ar trebui să sancționeze anumite fapte de încălcare a legislației de mediu, lucru care nu se întâmplă în județul Suceava”, a declarat comisarul Harasim.
Acesta a precizat că primăriile nu vor fi iertate de comisarii care vor constata lipsa unui număr minim de recipienți sau puncte de colectare a deșeurilor menajere, în special în zonele publice.

Recomandări

Campanie de depistare a tuberculozei în 20 de localități din Suceava: investigații gratuite cu aparatură digitală de ultimă generație

Separarea corectă la sursă este cheia unei gestionări eficiente a deșeurilor în municipiul și județul Suceava

USR Suceava face un apel ferm pentru eliminarea păcănelelor din localitățile județului și solicită primarilor și consiliilor locale să scoată „industria dependenței” din comunități

Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare
Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare

Copiii strigă după ajutor! 931 de apeluri la Telefonul Copilului 119, în județul Suceava. Peste 700 au fost apeluri false sau greșite