Gândurile și înfruntarea lor

Printre problemele cu care se confruntă omul care se roagă este și problema gândurilor. Și deoarece sunt mulți cei care se luptă cu gândurile necurate și mai mulți aceia care nu arareori „se pierd” în vălmășagul războiului cu ele, s-a făcut o încercare prin care creștinul ce se nevoiește să înțeleagă ce sunt gândurile, de unde provin ele, care sunt urmările lor și cum pot fi ele înfruntate.
1. Nevoința aspră
S-a spus de multe ori că pentru cel ce se roagă rugăciunea este o fapta dinamică, folositoare și plăcută lui Dumnezeu.
Acest fapt adevărat îl irită pe diavol și-l face să lupte împotriva celui ce se roagă. De aceea credinciosul care dorește unirea sa cu Dumnezeu, întâlnește piedici diavolești organizate în sisteme capabile și de o ofensivă înfricoșător de bine programată.
Din pricina acestei ofensive programate rugăciunea devine uneori o faptă obositoare, care pricinuiește o osteneală mai mare decât oricare altă lucrare. De aceea, unul dintre părinții pustiei subliniază:
„Nu există osteneală mai mare decât a se ruga cineva lui Dumnezeu. A se ruga cineva până la ultima sa suflare, cere nevoință”. Și nu numai rugăciunea este aceea care obosește, ci mai ales războiul îndârjit al diavolilor este ceea ce face rugăciunea mai obositoare.
Mânia diavolilor împotriva celor ce se roagă este vădită. Războiul viclenilor diavoli împotriva celor ce se roagă este de două feluri: la vedere și nevăzut, pentru începători și pentru cei desăvârșiți.
La începători folosește de multe ori și războiul văzut. Folosește sunete, obiecte, pricinuiește zgomote ca să-i poată distrage de la rugăciune.
Totuși și pe începători și pe cei desăvârșiți îi luptă mai ales prin gânduri.
Așadar, cel ce a început lupta împotriva gândurilor, și-a luat asupra sa o nevoință aspră deoarece gândurile constituie piedica cea mai mare pe care o întâmpină omul în curățirea și desăvârșirea sa duhovnicească. Și la această desăvârșire nu se ajunge altfel, decât numai prin chemarea neîncetată a numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Iar chemarea trebuie să fie atât de deasă, încât, așa cum subliniază Sfântul Grigorie Teologul „e mai de preferat să pomenească cineva pe Dumnezeu, decât să respire”.
Dar mai există și războiul lăuntric, nici un război nu este atât de sălbatic, precum acela al unui gând viclean ce se cuibărește în sufletul nostru și ne războiește de acolo. Toate cele ce provin dinlăuntrul nostru sunt mai grele decât cele ce ne atacă din afară. Bolile ce se nasc dinlăuntrul nostru sunt viclene și pricinuiesc o catastrofă mai mare decât cea pricinuită de cauze exterioare.
Statele de asemeni nu au fost distruse atât de mult de dușmanii exteriori, precum au fost distruse de cei dinlăuntru.
Așadar, sufletul nu poate fi distrus atâta de mașinațiile ce vin din afară, precum de bolile ce se sădesc înlăuntrul nostru, adică de gândurile necurate și hulitoare.
2. Gândurile și proveniența lor
– Ce sunt gândurile și de unde provin?
Când spunem gânduri, nu înțelegem prin aceasta în mod simplu cugetele, ci chipurile și reprezentările sub care se înfățișează ele de fiecare dată însoțind cugetările corespunzătoare. Deci chipurile împreună cu cugetările se numesc gânduri.
Prima și cele mai de temelie pricină a gândurilor în om este păcatul strămoșesc. Până atunci mintea omului era neîmpărțită la alte lucruri, fiind ațintită numai la Dumnezeu, însă din clipa săvârșirii păcatului strămoșesc a început să lucreze gândul tăgăduirii și în continuare toate celelalte gânduri.
A doua cauză care pricinuiește gândurile în om sunt organele simțurilor, atunci când acestea nu sunt conduse de mintea cea stăpânitoare. Dar mai ales auzul și vederea. Astăzi, îndeosebi, datorită tehnologiei simțurile primesc mult mai multe iritații decât mai demult. De aceea și lupta cu gândurile este mai puternică.
Al treilea motiv sunt patimile care există în om. De la acestea diavolii iau pricina să miște împotriva noastră gândurile cele rele.
Al patrulea motiv și cel mai însemnat sunt diavolii. Sfântul Grigorie Sinaitul subliniază în mod explicit și pregnant: „Gândurile sunt cuvintele diavolilor și înainte-mergătoarele patimilor”.
Încă și Sfântul Isaac Sirul spune că gândurile stârnesc și „voința naturală” ce există în noi înșine, precum și înclinațiile ce le are sufletul nostru.
În mod deosebit războiul acesta este mai puternic la monahi, care de multe ori ajung la lupta corp la corp cu diavolul în timpul atacului gândurilor viclene. De aceea Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că războiul acesta este mult mai greu decât războiul cel simțit.
Gândurile viclene pot apărea de asemenea și din temperamentul trupului, dar și din dieta zilnică, precum și din mișcările trupului însuși.
Gândurile necurate provin din motivele de mai sus.
(Acest articol nu constituie un studiu amănunțit privitor la subiectul cel atât de important al gândurilor, ci este o predică ce s-a ținut cu câtva timp mai înainte. Dacă din această lucrare mică se va folosi cineva, să se roage și pentru cei care
s-au ostenit întru alcătuirea ei) – Ieromonah Benedict Aghioritul