Purtăm în suflet parfumul divin al sărbătorilor de iarnă, Nașterea, Întâmpinarea și Botezul Mântuitorului nostru Hristos. Am petrecut în pace și bucurie sfântă veleatul ce s-a sfârșit și toarcem din caierul vremii anului ce l-am început, încercând să-i deslușim tainele și dorindu-ni-l an al mântuirii noastre. Eminescu a surprins genial aceste prefaceri și gânduri care ne încearcă pe toți la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zilele-ți adaogi/ Cu ieri viața ta o scazi/ Și ai cu toate astea-n față/ De-a pururi ziua cea de azi“. Ultimul vers ne pune-n față prezentul, un prezent continuu, care ne duce cu gândul la spusele unui părinte bisericesc despre timp și curgerea lui la Preamilostivul Dumnezeu, Cel ce a pus vremile și păzește veacurile: „Anii Tăi, Doamne, nici nu merg, nici nu vin, ci stau toți împreună. Astăzi al Tău este eternitatea“ (Fericitul Augustin, Confesiuni).
Fiecare an bugetar se încheie cu un bilanț contabil, radiografie care sondează eficiența și traiectoria următoare a unității economice. Anul calendaristic ce s-a sfârșit nu demult ne îndeamnă să analizăm ce și cum am folosit timpul scurs, căci pentru a ni se lămuri mai deslușit perspectivele viitorului, trebuie să privim în trecut. Cumpănind cum s-au perindat clipele anului trecut, constatăm că am avut timp pentru toate: ne-am agitat fugind în dreapta și-n stânga, cu sau fără rost. Am lucrat, am și visat, am citit, am scris, am plâns, am râs, am făcut și primit daruri. Am dușmănit, am iertat, am clamat sau am fost năpăstuiți. Am păcătuit, ne-am și căit, într-un cuvânt, am avut timp pentru toate: să muncim, să contemplăm, să ne rugăm, să cădem, dar să ne și ridicăm. Ar fi necesar să mai lămurim ceva: cât am lucrat în anul ce se sfârșește la mântuirea noastră, a fost 2013 an al mântuirii?
Ce este un an al mântuirii? Fiecare veleat pe care ne este rânduit să-l petrecem ar trebui să fie an al mântuirii sau șansa pe care Dumnezeu ne-o oferă ca să ne însușim roadele jertfei de pe Cruce a Mântuitorului Hristos. Fiecare an este, altfel spus, darul pe care ni-l oferă Sfânta Treime ca să ajungem la părtășia din iubirea și lumina Ei. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „timpul este pentru noi intervalul în care Dumnezeu așteaptă răspunsul nostru la oferta iubirii Sale“. Prin urmare, fiece an trebuie să fie al mântuirii, interval în care să dăm răspuns ofertei iubitoare, invitației pline de afecțiune venită de la Cerescul Părinte de a participa la viața de iubire a Preasfintei Treimi. Poate ați observat intrând într-o biserică sau în instituții eclesiastice că pe anumite inscripții sau pisanii stă scris anul mântuirii când a fost ctitorită, zidită, sfințită, adică în anul de la Hristos Mântuitorul, arătând prin aceasta că timpul de la Iisus încoace este timp al mântuirii, timp al întoarcerii și unirii noastre cu Dumnezeu prin rugăciune, fapte bune și căință.
Cum am putea desluși mai clar dacă anul ce se petrece a fost unul închinat mântuirii? Ne vor ajuta câteva întrebări auxiliare: cât am iertat și iubit, cât am nădăjduit, cât bine am făcut, cât ne-am apropiat de Dumnezeu prin dumnezeieștile taine și prin participarea la Sfânta Liturghie? Sigur, răspunsurile la chestionarele puse trebuie căutate în forul interior al fiecăruia dintre noi. S-ar putea ca la finalul examenului duhovnicesc să fim corigenți, să privim cu tristețe că nu găsim mai nimic din cele ce ar chezășui ca anul de la care ne-am luat rămas-bun să fi fost unul autentic al mântuirii. Ce-i de făcut în această situație? Să ne lăsăm pradă deznădăjduirii? Am păcătui și mai mult. Cuvintele dumnezeiescului Apostol Pavel ne ajută să ne ridicăm și să continuăm drumul către Golgota mântuirii noastre: „Răscumpărați vremea, că zilele sunt grele“ (Efeseni 5, 16). Adesea, când în viața noastră se adună mult venin, nu trebuie să disperăm, ci să alergăm cu mai multă nădejde la Dumnezeu, izvorul păcii și odihnei noastre lăuntrice, și să nu ne punem nădejdea doar în priceperea și inteligența noastră, ci mai ales în mila și iubirea Tatălui ceresc.
Să nădăjduim, așadar, ca anul ce l-am început să ne fie mai bun, dar și noi să fim mai darnici; dorindu-l mai îmbelșugat, să agonisim mai multă bogăție duhovnicească, trăind cu Hristos și în Hristos, izvorul vieții și mântuirii noastre.
arhim. Mihail DANILIUC ZIARUL LUMINA