„Cel mai bun joc care există, jucăria cea mai amuzantă, sunteți voi, părinții.”
(Dr. Monte Bail, părinte și psihiatru, Toronto).
Mulți părinți îmi mărturisesc din când în când că nu stiu ce să mai facă cu copiii lor, fie se referă la cum să rezolve problemele inerente, fie se referă la cum să se joace cu copiii sau ce să mai facă în timpul liber. Fireste, cînd ei au fost mici asta nu era o problemă, dar între timp au uitat jocurile copilăriei lor.
Și poate că după ce ai învățat ani de-a rândul să faci lucrurile “ca la carte” – în domeniul profesional, când ești chemat la joacă sau ești “provocat” la discuții de către copilul tău ești tentat să faci la fel. Doar că … manualul lipsește și tu nu mai știi exact nici măcar cum să te joci.
Poate nu mai știi jocurile în întregime, poate nu le mai știi numele sau nu le mai știi regulile, nu mai știi cântecele și poeziile care te încântau când erai tu copil, nu mai știi continuarea poveștilor sau încurci personajele. Și atunci … ori îți suni părinții, ori întrebi prietenii cu copiii mai mari, ori …nu te mai cramponezi de ele și devii creativ. Cele mai frumoase povești ale copilăriei mele au fost cele spuse de unchiul meu în care Scufița Roșie se întâlnea cu Mickey Mouse și mergeau în vizită la cei trei purceluși sau multe alte asemenea. Cred că era un precursor al lui Zăpă, doar că atunci nu existau radiouri pentru copii.
Poate că atunci creativitatea părinților noștri era stimulată tocmai de lipsa de jucării (mai ales interactive), desene la televizor, cărți pentru copii mici, ca să nu mai spun de dvd-uri, locuri de joacă sau jocuri pe calculator. Acum insă, când avem toate acestea la îndemână, dacă vrem altceva totuși nu prea mai știm ce altceva să facem împreună cu copilul nostru.
Așa că, de ce să nu aplicăm și în comunicarea în familie tehnici de creativitate care funcționează cu succes pentru business? Așa cum e cazul tehnicilor de gândire laterală create de Edward de Bono. Gândirea Laterală este definită de Edward de Bono ca fiind abilitatea de gândire cu care ieși din tiparele obișnuite prin schimbarea percepției asupra lucrurilor.
Trainingul de formare a abilităților de gândire laterală urmează un proces complet în patru pași: formularea subiectului, generarea ideilor, strângerea ideilor și evaluarea în vederea implementării. Ce avem nevoie cel mai mult în relația cu copiii noștri se regăsește în etapa de generare a ideilor.