„Cel mai bun joc care există, jucăria cea mai amuzantă, sunteți voi, părinții.”
(Dr. Monte Bail, părinte și psihiatru, Toronto).
Astfel putem să folosim frecvent tehnica numită “gândire magică” – ce frumos ar fi dacă … / cum ar fi dacă ar fi posibil să …
Personal, folosesc această tehnică chiar și pentru a rezolva probleme de comunicare, mai ales cu fetița mea de patru ani și 8 luni. De exemplu într-o dimineață mi-a spus că nu vrea să meargă la grădiniță că vrea să stea cu mami. Firește că trebuia să meargă iar eu nu puteam să stau cu ea în acea zi, în ciuda programului meu flexibil. Așa că i-am recunoscut dorința spunându-i “Înțeleg că vrei să stai cu mami mai mult, și eu aș vrea să stau cu tine, poate chiar să vin cu tine la grădi. Ce-ai spune dacă mă fac și eu mică și merg cu tine la grădi în fiecare dimineață?” ceea ce pe ea a făcut-o să râdă și să continue “Atunci tu și tati vă faceți mici și mergeți la grădi și eu și Robert (fratele ei mai mic) mergem la servici.”
Astfel tensiunea a fost dezamorsată și în locul meu a plecat la grădiniță cu un elastic de al meu de prins părul să îi aducă aminte de mami.
Uneori aplic metoda într-un mod mai tranșant de genul: “Mami, vreau un cal!” (sau orice altă dorință fără șanse de realizare) – Și eu vreau o mașină roșie! – Îmi cumperi un cal? – Dar tu îmi cumperi o mașină roșie?” – ceea ce face ce fac toate tehnicile de gândire laterală și anume rup tiparul de gândire – sau de plânsete, în astfel de cazuri, abătând atenția de la problemă, fiindcă deseori discuția continuă cu motivele ei pentru care nu poate să îmi cumpere mie așa ceva fiindcă ea e mică, nu are bani, etc. Uneori o combin cu o altă metodă, exagerare și iese cam așa: – Mami, vreau bomboane! – Ar fi frumos să avem bomboane. O sută de bomboane! – O mie de bomboane! – Zece mii de bomboane! – Un munte de bomboane! – după care, culmea e că de cele mai multe ori ei nu-i mai trebuie bomboane sau concluzionează singură, renunțând la tonul plângăcios de dinainte: Dar ai să cumperi când te duci la magazin?
Alteori aplic această metodă în poveștile pe care le spun seara, mai ales dacă în ziua respectivă s-a întâmplat vreun incident. Iar în poveste întotdeauna animalul sau copilul care e personajul principal trece printr-o situație asemănătoare pe care o rezolvă cu succes fiindcă procesul este tot cel de gândire magică – ce frumos ar fi dacă acel incident nu se mai întâmplă. Dacă își uită lucruri acasă la alți copii, în poveste iepurașul are grijă de fiecare dată când pleacă să se întrebe “oare mi-am luat toate jucăriile cu care am venit?”, dacă își lasă hainele pe jos, prințesa din poveste le pune mereu la loc în dulapul ei preferat lipit cu abțibilduri, etc.
Se pot folosi astfel de povești chiar și anterior producerii unui eveniment mai dificil cu scopul de a crea copilului o stare bună și de a fi mai pregătit să treacă prin el.
De exemplu, înainte de a merge cu copilul la stomatolog (deși îl pregătim spunându-i toate informațiile de care are nevoie), putem să inventăm și o poveste în care să înserăm stări pozitive și resurse ale copilului fiindcă el se va identifica cu personajul respective și își va activa singur aceste stări. Povestea ar putea fi despre o vulpe căreia “ i-a fost puțin frică, dar e normal fiindcă nu știa ce se întâmplă de obicei la stomatolog”, care “s-a suit curajoasă singură pe scaun”, “căreia i-a plăcut tare mult mirosul de căpșuni de la anestezie” sau “pe care a durut-o puțin, dar i-a trecut repede”, iar la sfârșit a avut cei mai sănătoși și mai frumoși dinți dintre toate vulpile și era tare fericită.
Firește, opțiunile nu se termină niciodată. Și nici provocările. Așa că în funcție de starea noastră, de creativitatea și flexibilitatea noastră putem găsi permanent idei de a comunica eficient cu copiii noștri. Acum doar aveți șansa să mai adăugați una la repertoriul propriu – “Ce frumos ar fi dacă …?”
