Găleți mereu noi de vopsea

Cu câțiva ani în urmă, un antrenor cu succese notabile mai ales în spațiul arab, a lansat sintagma „fotbaliști vopsiți”, cu trimitere directă la echipa Dinamo, pe care a slujit-o cu devotament atât ca jucător, un număr considerabil de ani, cât și în repetate rânduri (că așa-i obiceiul casei…) ca antrenor. Fotbaliștii la care făcea trimitere se numărau printre cei care figurau obligatoriu în echipa de start a fiecărei etape, asta întrucât apăreau și pe lista de transferări virtuale a bandei ăleia condamnate acum, dar tot libere, și cărora trebuia să li se salte cota măcar prin prezența pe gazon dacă nu prin valoare (că de unde nu-i…), doar-doar or pune botul niscai fraieri de cumpărători ca să nu iasă ăștia din grafic cu evaziunea. Poate n-ați fost atenți, dar de vreo 2-3 ani încoace am lăsat-o mai moale cu „valorile”, cu „megatalentații”, cu „promisiunile certe”. Cam cât a durat procesul evazioniștilor. Acu’, că se apropia sentința (care s-a și dat între timp) pe care vopsitorii o sperau favorabilă, cum fuseseră și cele anterioare – mamă, mamă!, ce de șpagă irosită! -, am constatat că brusc „izvorul nesecat de talente” s-a revigorat: au început să răsară noi fotbaliști fenomenali, aur curat, mană cerească pentru eșaloanele de vârf ale continentului, adică Barca, Milan, Arsenal și alte vreo 2-3 (adică exact ălea pe care și le dorea Becali când grohăia „Aduceți-mi echipeee!!, că aici nu mai am cu cine să joc.”), care se bat în figuri și-n licitații pentru a-și adjudeca, pe cât de repede și cât de ieftin posibil, viitoarele megastaruri. Ce mai, luptă pe viață și pe moarte între granzi pentru a-și adjudeca toți Cherecheșii, Chipciii și Gardoșii, niște viitori Beckenbaueri cel puțin. Chestia tare e că ăștia fac milioanele alea multe numai când le așezi jum-atea ailaltă de gazon pe alde Ceahlăul, Bistrița ori Chiajna. Cum le-ai pus Stuttgart-ul ori, păcatele mele!, Brașovul, brusc se cam termină și tehnica, și plasamentul, și viziunea, ba chiar și pasele elementare, la 4 metri distanță. Există ceva ce nu li se termină, se pare, niciodată: vopseaua!