Fotbalul românesc, ăla curat și performant la maximum, după cum îl caracteriza Mitică, aflat încă într-o inexplicabilă libertate (sper, totuși, provizorie), a atins momentul său de supremă virtuozitate în această ultimă etapă care va rămâne scrisă cu litere de aur în Enciclopedia umorului de gazon. La finalul celor două panarame de meciuri decisive pentru intrarea în tururile preliminare ale Champions’ League (că grupe, de unde!?), cred că m-au sunat mai mult de 10 prieteni, întrebându-mă ce am înțeles eu din ce s-a văzut, câte goluri va lua fericita câștigătoare a titlului în turul 2 preliminar (că turul 3, de unde!?), dacă am văzut vreo urmă de fotbal pe vreunul din cele două stadioane, și alte asemenea. Unii, cei care știu că eu urmăresc meciurile permanent pe două televizoare suprapuse, îmi cereau și amănunte de la meciul pe care aleseseră să nu îl privească și, indiferent de opțiune, trăgeau concluzia că mai bine s-ar fi uitat pe Nat Geo Wild, la animale omologate ca atare, nu cu pretenții de bipezi! Din ce am văzut, începutul catastrofei a fost declanșat de un umflat mic, cu pretenții de golgheter, numitul Adi Popa, după al cărui șut cu poarta goală-goluță, de pe la vreo 8-9 metri, mingea s-a dus în bară, iar de acolo în mijlocul peluzei. Finalul tragicomediei s-a desfășurat dincolo, la Tg. Mureș, unde unul la fel de împiedicat, și tot cu pretenții de marcator suprem, având și nume predestinat, Vițelaru, a privit la poarta nouă în care se afla un singur nefericit, portarul, căruia, de pe la vreo 3 metri, i-a tras una fix în piept… de unde contraatac, gol, 1-2, pa la domni! Drept concluzie, am și eu o propunere, cred că pe deplin rezonabilă: după cum se știe, săptămâna trecută, una dintre retrogradate, CFR Cluj, a primit drept de joc în Europa League. Ca atare, având în vedere ca Oțelul Galați a măturat iarba cu ambele noastre pretendente la Champions’ League, Steaua și ASA, de ce n-am trimite-o pe Oțelul în preliminarii? Pariez că oricum s-ar face mai puțin de râs decât oricare din alealalte.