În fiecare primăvară, odată cu zilele călduroase, florile care apar îndrăznețe și natura care înverzește, de 15 ani, la Suceava se organizează un eveniment unic prin concepție și parcurs – Gala „Femei de Succes”. Evenimentul, organizat sub semnul bucuriei, al renașterii și al speranței, în preajma Zilei Femeii, evidențiază rolul acesteia în familie și în societate, dar și meritele deosebite ale unor reprezentate ale genului, care s-au remarcat prin activitatea lor și rezultatele obținute, în diferite domenii.
Anul acesta, evenimentul „Femei de Succes – Performanță la superlativ”, a fost organizat de Asociația SEVA, Intermedia TV, Novaoptic, EduMax, Asociația Multicare și Monitorul de Suceava, împreună cu o serie valoroasă de parteneri și sponsori, care au făcut posibilă desfășurarea acestuia.
- Feminismul și modele feminine din societate – dezbatere
La fel ca și anii anteriori, Gala a adus în fața publicului, în sala Teatrului Municipal ”Matei Vișniec”, modele feminine demne de toată admirația.
O interesantă dezbatere pe tema feminității și a feminismului/misoginismului în societate a fost purtată de Angela Zarojanu și Cătălina Biholar – gazdele tradiționale ale evenimentului, cu invitatele speciale:
- Mihaela Miroiu, scriitoare universitară – inițiatoare a studiilor feministe și a școlii doctorale de Științe Politice
- Daniela Palade Teodorescu, jurnalistă, scriitoare, fost redactor-șef al revistei Avantaje
- Roxana Dumitrache – politolog și manager în cadrul Institutului Cultural Român
Dialogul, vioi și erudit, punctat cu afirmații îndrăznețe și statistici care ridică ”mingea la fileu” unor demersuri viitoare, a fost continuat cu o lansare de carte care a inspirat și tema ediției – „Cu mintea mea de femeie”. Autoarea, Mihaela Miroiu, a explicat cum a ajuns să înceapă să scrie această carte – texte care recompun un traseu biografic în care sunt surprinse metamorfozele femeii, de la stadiul de copilă, până la maturitatea deplină. Cărțile, cu autograful autoarei, au putut fi obținute la finalul Galei, de la standul de carte din holul TMMVS.
- Premiantele Galei „Femei de Succes” – ediția a 15-a
A urmat apoi o sărbătorire a unor personaje feminine din Suceava, cunoscute și recunoscute prin munca lor, talent și responsabilitatea care le-a adus respectul și prețuirea celor din jur.
Prima invitată a fost distinsa profesoară Rodica Belța, de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, care nu și-a încheiat activitatea cu ultima oră de curs, ci a păstrat o vie legătură cu colegiul de elită în care a slujit educația. La a 150-a aniversare a acestuia i-a adus omagiu volumul „Când amintirea începe să vorbească…”, în care a relatat experiențe, emoții și deveniri.
În aplauzele publicului, profesoarei Rodica Belța, care a împlinit 80 de ani, i s-a oferit o diplomă de recunoaștere a meritelor, flori și cadouri, fiind dat citirii și unui mesaj emoționant al unui fost elev.
Doctoranda Laura Cătălina Dospinescu, de la USV, a fost dată ca exemplu de reușită în cercetare, într-un domeniu considerat mai mult apanaj al bărbaților.
O tânără studentă a Facultății de Litere de la USV, Alexia Plăcintă, a fost sărbătorită pentru intensa sa activitate poetică.
Daria Măriuca Silișteanu, deținătoarea unui nou record mondial și câștigătoarea medaliei de aur la 50 m spate la campionatele europene de ape înghețate din 2026, a fost de asemenea prezentă pe scenă, în aplauzele publicului.
Adela Șulea, una dintre cele mai talentate tinere din Suceava, poetă, recitatoare și promotoare culturală, a fost premiată în absența sa fizică.
Premiate pentru activitatea depusă în cei 15 ani de organizare a evenimentului au fost și Angela Zarojanu, Cătălina Biholar și Amedeia Vițega, de către Institutul Bucovina, care le-a oferit medalii și plachete aniversare, cu mesaje de mulțumire.
- O sărbătoare a artelor – teatru și muzică, la „Femei de Succes”
Ca de fiecare dată, Gala „Femei de Succes” a adus în fața publicului momente artistice deosebite, o încântare pentru ochi, urechi și suflet.
Chiar de la început, tinerii actori de la Școala de Teatru Dream Boutique au oferit spectacolul ”Visul”, după Wiliam Shakespeare, realizat și coordonat de actrițele Roxana Filip, Bianca Nițu și Clara Popadiuc.
În a doua parte a evenimentului, un impresionant moment artistic l-a susținut Alessia Pop, tânăra suceveancă care a câștigat ”Vocea României”. Ea a interpretat două melodii, inclusiv ”Jelem, jelem” – cea cu care a fermecat juriul celei mai urmărite emisiuni TV din România.
Primăvara muzicală a continuat cu un spectacol realizat de cunoscutul profesor de pian și muzician Johannes Raimund Onesciuc, prezent pe scenă împreună cu mezzosoprana Viorica Daud – o voce impresionantă, care a adus opera pe scena suceveană.
Cu fiorii muzicii și aplauze la scenă deschisă pentru toți cei implicați în realizarea galei „Femei de Succes” s-a încheiat cea de-a 15-a ediție a evenimentului care aduce femeia în centrul atenției, evidențiind responsabilitatea, implicarea și puterea perspectivei feminine în comunitate, rolul lor în societate și în viață.






