Eveniment

Gala Comunității Fălticenene, ediția a IV-a

Gala Comunității Fălticenene, ediția a IV-a
Gala Comunității Fălticenene, ediția a IV-a

În seara zileidesâmbătă, 28 decembrie 2019, la Restaurantul Rubin din Fălticeni s-a desfășurat a patra ediție a evenimentului Gala Comunității Fălticenene, manifestare organizată de Asociația Comunității Fălticenene împreună cu artiști plastici, meșteri populari, fotografi, oameni de afaceri și mulți voluntari. Gala a fost structurată pe trei secțiuni: două licitații, una online, cu 36 de picturi realizate de copiiinimoși și foarte talentați și care au reușit să strângă, în urma licitației online, suma de 12.527 de lei, banii urmând să ajungă la trei cazuri sociale, Alexandra Ana (6 ani), Iuliana (4 ani) și Eliza Elisabeta (1 an și 8 luni), o licitație desfășurată în timpul galei cu lucrările donate de omână de oameni inimoși și foarte talentați pentru a veni în ajutorul semenilor,și o a treia secțiune dedicată decernării premiilor “Făuritori de fapte bune”.
Printre obiectele care au fost scoase la licitație s-au numărat cartea „Ne facem bine”, semnată în original de toți jurnaliștii echipei „România, te iubesc” de la PRO TV, donație primită de la Dalila Dulgheriu, tabloul Regina Maria, tricoul asociației “Dăruiește viață” a cărui grafică este făcută de Dan Perjovschi, special pentru #NoiFacemUnSpital, tabloul „Transparență”, lucrare a tânărului pictor Șerban Văcariu, care descrie frumusețea unei femei, “care nu constă în hainele pe care le poartă, figura sau modul în care ea se piaptănă, ci femeia trebuie văzută în ochii ei, deoarece aceștia sunt poarta către inima ei, locul în care iubirea se află”. S-au alăturat demersului caritabil și meșterul Călin Dănilă, profesor de educație fizică, fondator și președinte al Asociației “Pământul Viu”, organizator al taberei SF„Apshar”, cu lucrarea în lemn de nuc “Înger”, meșterul popular Viorel Marian cu o cruce din lemn de nuc, cu postament, sculptată cu dalta și crestată cu cuțitul, cu motive tradiționale românești pe ambele fețe, fotograful Marinel Dănilă, cu două fotografii vechi ale urbei de pe Șomuz, artistul fotograf Codrin Anton cu două lucrări, “Lumina Începutului” și “Pastel în Bucovina”. Și caricaturistul Doru Axinte a contribuit anul acest cu două lucrări din seria “Fălticeni deja-vu” reprezentând nostalgii cromatice ale târgului de odinioară, iar profesoara Denisa Vasiliu a fost alături de Asociația Comunității Fălticenene, nu doar ca îndrumător al copiilor talentați ce au susținut licitația online, ci și direct, prin intermediul tabloului “Soba… în vremuri de altădată”, realizat în tehnica ulei pe pânză. În urma licitației acestor obiecte s-a strâns suma de 5.750 de lei.
Implicarea este cea care poate salva vieți și este cea care ne dă sens în viață
În deschiderea Galei, fălticeneanca Carmen Uscatu, care împreună cu Oana Gheorghiu este fondatoare a Asociației “Dăruiește Viață”, care construiește Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, a transmis un mesaj comunității din care a plecat.
„Anul trecut mi-ați oferit un premiu și vreau să vă mulțumesc pentru el. Cred că un simplu mulțumesc nu e suficient și m-am gândit cum să vă arăt recunoștința mea. M-am gândit să adresez niște mesaje de încurajare pentru politicianul care ar putea face mai mult și care ar putea finaliza spitalul în anul 2020. Cred că stă în puterea ta și e de datoria ta să sprijini comunitatea care te-a votat, să îi sprijini chiar și pe cei care nu te-au votat, tu ești acolo să le reprezinți interesele, să le asculți mesajele, să le înțelegi prioritățile, și cred că una din prioritățile orașului Fălticeni este aceea de a finaliza spitalul. De asemenea, mai am un mesaj și pentru simplul cetățean, cum le place politicienilor să ne numească. Dragă simplu cetățean, te asigur că stă în puterea ta ca lucrurile să se întâmple. Te asigur că poți să faci mai mult decât crezi. Te asigur că, cu această mentalitate, noi am ajuns să spunem astăzi «noi facem un spital». Cred că implicarea este cea care poate salva vieți la propriu și cred că implicarea este cea care ne dă sens în viață”, le-a transmis Carmen Uscatu fălticenenilor.
Ideea de comunitate ne poate face să reușim să construim împreună un bine mai mare
Simona Botner, inițiatorul Galei Comunității Fălticenene, a precizat că valorile pe care le-a menționat Carmen Uscatu i-au ghidat și pe organizatorii galei, dar și pe cei care au ales să participe la acest eveniment.
„Ideea de comunitate ne poate face să reușim să construim împreună un bine mai mare și am început acest lucru prin online, cu ajutorul unei platforme de socializare, am strâns ceva bani pentru un caz care ne-a fost adus la cunoștință, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt oameni în nevoi și cărora trebuie să le întindem o mână de ajutor. Astăzi, evenimentul nostru are două mari capitole: primul este decernarea de premii «Făuritori de fapte bune», pentru că sunt printre noi oameni care reușesc să ducă mai departe domeniul în care ei sunt buni, sunt talentați, prin faptele lor au un aport în comunitate sau pur și simplu duc numele Fălticeniului, al Bucovinei mai departe și ne fac cinste. În fiecare an facem o selecție, bineînțeles că avem o listă lungă de nume care ar trebuie premiate de comunitate, și cu toate că nu suntem un organism, îmi place să cred că acest premiu vine de la comunitate și valorează foarte mult”, a precizat Simona Botner, director executiv al Asociației Biciclistelor din România, organizator de diverse evenimente sociale în București și în țară și „sufletul” Galei Comunității Fălticenene.
Opt făuritori de fapte bune au primit recunoștința comunității
Cei opt fălticeneni făuritori de fapte bune premiați în acest an au fost acuarelistul Alexandros Pintilii Karciucas (Acuarelist de lumină), membru al Birmingham Watercolor Society din anul 2017, cu numeroase participări la expoziții și saloane internaționale de acuarelă și cu lucrări aflate în colecții sau prezente în expoziții din țări de pe întreg mapamondul, prof. univ. dr. Daniel Șandru (Promotor al culturii), membru în diverse asociații europene, scriitor și susținător al activităților culturale din orașul natal, farmacista Maria Mitocaru (Farmacie și cuvinte alese), pentru care poezia a devenit cheia vieții, iar farmacia și poezia s-au îmbinat cu dorința de a dărui, Viorel Marian (Meșter popular din tiparul naturii), un extraordinar ambasador peste hotare al României tradiționale, din august 2000 fiind membru al Asociației Creatorilor Populari din România, iar din martie 2004 este membru fondator al Asociației Meșterilor Populari din Moldova. Un alt nume care s-a adăugat celor care au primit recunoștința comunității a fost cel al artistului fotograf Codrin Anton (Ochiul curios al frumuseții), membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România, voleibalistul Adrian Holotă (Atlet temerar), selecționat în loturile naționale de volei speranțe, cadeți și juniori, participant la Campionatul Balcanic de Volei din acest an, în prezent făcând parte din naționala masculină de volei și fiind jucător la echipa Dinamo București, corespondentul Radio România Actualități pentru județul Suceava, Mihaela Buculei (Vocea de lângă noi), și Alin Climent (Modelator de frumos), cel care a dus numele Fălticeni la București și în multe alte localități din țară prin produsele de design lucrate în mare parte din piele și cu inserții de lemn.
„O comunitate trebuie să fie solidară și puternică pentru că ea poate obliga și responsabiliza statul. Statul nu este un concept abstract, statul înseamnă oameni care decid pentru noi. Fălticeniul are suficientă putere, inteligență, dinamism și creativitate încât să transforme administrația publică locală în ceea ce putem numi un stat responsabil. Asta mai presupune două componente, ca noi, fălticenenii, să fim cetățeni activi și ca noi, fălticenenii, să ne dorim aici, acasă, o viață de calitate.
Titlul pe care organizatorii au avut bunăvoința și generozitatea de a mi-l acorda și care încă mă întreb dacă îl merit se va așeza în galeria sufletului meu alături de Premiul «Ion Petrovici» al Academiei Române, alături de cea mai înaltă distincție a Academiei Române, «Meritul Academic», alături de Medalia regală pentru Loialitate, conferită anul acesta de Majestatea sa Margareta, și de Ordinul «Meritul Cultural în grad de Cavaler» pe care mi l-a conferit în anul 2016 președintele României”, a spus prof. univ. Daniel Șandru.
I-au încântat pe cei prezenți cu vocea lor și cu acordurile de chitară Ștefana și Mateiana Anechiforesei, Cristina Luncănița, Denisa Doroftei și Sabina Sandu. Pentru ca ideea Galei Comunității Fălticenene să poată fi pusă în practică și în acest an, s-au alăturat evenimentului sponsorii Restaurant Rubin, Xeroprint și Pastel și o echipă de voluntari fălticeneni: prof. Anca Șoldănescu, prof. Lăcrămioara Acatrinei-Vasiliu și prof. Ioan Caulea, cadre didactice la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, Șerban Vornicu, specialist în Comunicare și Relații Publice, dar și câțiva tinerii cu inițiativă, liceeni din Fălticeni.

Recomandări

Au început înscrierile pentru cea de-a VII-a ediție a Universității de vară „Merito Bucovina”

Au început înscrierile pentru cea de-a VII-a ediție a Universității de vară „Merito Bucovina”
Au început înscrierile pentru cea de-a VII-a ediție a Universității de vară „Merito Bucovina”

Concerte, expoziții, cursuri de măiestrie dedicate muzicii clasice, la „Sommerfest Rădăuți – Muzica comunităților”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă sprijinul pentru zonele Broșteni și Cotârgași greu încercate de inundații

Sorin Grindeanu și-a declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații

Sorin Grindeanu și-e declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații
Sorin Grindeanu și-e declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații