Eveniment

Gala „10 pentru Fălticeni”, ediția a III-a



Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediția a III-a
Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediția a III-a

Sâmbătă, 15 iunie, în Piața „Nada Florilor” din municipiul Fălticeni, s-au desfășurat ediția a III-a a Galei „10 pentru Fălticeni”, o manifestare în cadrul căreia au fost premiate valorile acestui oraș, și Gala excelenței în mediul rural, ediția a II-a, două proiecte ale Asociației „Fălticeni Cultural”. De la ora 19,30, Asociația „Fălticeni Cultural”, împreună cu Primăria și Consiliul Local Fălticeni și cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, a oferit fălticenenilor concertul extraordinar susținut de Orchestra Metropolitană Iași, dirijor Daniel Jinga, spectacolul „Trei tenori ieșeni – Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă” și un recital de excepție al finalistei de la Vocea României Andra Botez. Evenimentul a făcut parte din cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Culturii Fălticenene, organizate de Asociația „Fălticeni Cultural”, Primăria și Consiliul Local Fălticeni și Consiliul Județean Suceava.
În cadrul Galei „10 pentru Fălticeni”, prezentată de Ștefania Mihăilescu, au fost peste 100 de nominalizări la următoarele categorii: Educație, Literatură, Sport, Sănătate, Arte vizuale, Muzică, Ecologie, Artă teatrală, Asistență socială și umanitară, Jurnalism, Sport. Un juriu format din 10 membri, din care 8 au fost laureații ediției de anul trecut (prof. Ioan Caulea, scriitorul Ioan Țicalo, medicul Dalia Mitocaru, artistul plastic Alexandros Pintilii Karciucas, profesoara de muzică și dirijoarea Angela Focșa, preotul protoiereu Adrian Dulgheriu, directorul Radio Iași, Claudia Iacob Crăcăleanu, actorul Daniel Popa) și laureații celei de a doua ediții „10 pentru Fălticeni”, directorul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași – tenorul Andrei Apreotesei, coregrafa Lorette Enache, a stabilit câștigătorii la fiecare secțiune, nominalizările fiind trimise până pe data de 8 iunie.
Conform preotului Liviu Mihăilă, președintele Asociației „Fălticeni Cultural”, în cadrul Galei „10 pentru Fălticeni” sunt premiați cei mai valoroși oameni care s-au născut, au studiat sau își desfășoară activitatea în urbea de pe Șomuz, asociații și instituții care au avut proiecte importante în comunitatea fălticeneană în ultima perioadă, în 10 domenii.

Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediția a III-a
Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediția a III-a

„Avem 100 de nominalizați și câte trei trofee la fiecare categorie, cel al juriului și două trofee ale Asociației «Fălticeni Cultural», mai multe premii comparativ cu primele două ediții, pentru că așa a hotărât juriul. Astăzi le recunoaștem public meritele acestor oameni.
Mulțumim partenerilor principali, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Primăria Municipiului Fălticeni, Consiliului Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, Ateneul Național din Iași, sponsorului principal – Dedeman, sponsorilor locali Alevia, Metal Glass, Visus Optik, CAR învățământ, PlexiMet, Kaon, Alma Clinic, Goscom Fălticeni, partenerului de mobilitate Darex Auto, partenerilor media și celorlalți oameni fără sprijinul cărora nu am fi reușit să organizăm acest eveniment și celelalte manifestări incluse în calendarul Zilelor Culturii Fălticenene. Mulțumim partenerilor media și nu în ultimul rând voluntarilor, atât de importanți în organizarea unor astfel de manifestări”, a precizat preotul Liviu Mihăilă.
Profesorii trebuie să facă totul pentru progresul unui copil
În scurtele luări de cuvânt, cei premiați au mulțumit pentru modul în care comunitatea le răsplătește munca. Prof. dr. Petru Crăciun, premiat la categoria Educație, a precizat că a făcut doar ceea ce era dator să facă: „Am considerat că cel mai mare păcat pe care poate să îl facă un profesor în viața lui este să aibă un copil bun în clasă, cu rezultate frumoase și să nu facă totul pentru progresul acelui copil. Poate va ajunge undeva, într-o funcție și va ajuta comunitatea din care face parte. Să nu uităm că noi, românii, ne-am ridicat prin câteva valori și de aceea acțiunea profesorilor, munca depusă, contează foarte mult. Trebuie să ridicăm nivelul calitativ al învățământului în toată România, trebuie să adoptăm metode moderne, astfel încât fiecare elev să progreseze”, a fost îndemnul inspectorului școlar adjunct Petru Crăciun.

Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediția a III-a
Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediția a III-a

Pentru profesoara Maria Țigănescu Crețu, din Mălini, premiată la categoria Literatură, cea care a adus recent în fața cititorilor două volume de proză și poezie: „La fereastră” și „Pasărea de foc”, manifestarea din după-amiaza zilei de sâmbătă a fost „o sărbătoare de suflet, în care eu mă aflu în fața unui examen și sunt fâstâcită și emoționată”.
„Este greu de a alege, dar faptul că aceste persoane nominalizate sunt aici pe scenă demonstrează că sunt apreciate, sunt iubite pentru tot ceea ce fac, pentru munca lor. Să știți că în sănătate medicii, asistenții, farmaciștii, cercetătorii doar tratează, Dumnezeu de sus vindecă”, a spus dr. Dalia Mitocaru, membru al juriului, atunci când a înmânat trofeul juriului la categoria Sănătate.

Spectacolul „Trei tenori ieșeni – Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă”
Spectacolul „Trei tenori ieșeni – Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă”

„Fotografia, o piesă importantă pentru o comunitate”
Aflat departe de casă, Codrin Anton, fotograf acreditat de UEFA la Campionatul European de Fotbal 2024, a transmis prin fiica sa Ilinca, cea care a primit trofeul juriului la categoria Arte vizuale, că „fotografia chiar este o piesă importantă pentru o comunitate care dorește să-și mențină valorile prin artă și să accentueze ideea de progres. Pasiunea asta a mea, pentru fotografie, mi-a pus la dispoziție un cadru nou de a percepe viața”.
Cunoscuta interpretă de muzică populară prof. Maria Tanasă, care a îndrumat zeci de generații de elevi spre folclor, a mulțumit pentru premiul acordat la categoria Muzică și Bunului Dumnezeu pentru că „astăzi am avut ultimul examen de final de an școlar la Școala Populară de Artă din Suceava și numai dragostea lui Dumnezeu a făcut să fiu propusă să simt ce este pronia. Sunt două lucruri frumoase în ceasul în care încerc să mă despart de scenă”.
Pentru activitățile de împădurire din fiecare primăvară, juriul a decis ca Protoieria Fălticeni să fie premiată. „Acest premiu nu este al meu, este al tuturor preoților din Protopopiatul Fălticeni. De aproximativ 10 ani, în fiecare primăvară avem câte o campanie de împădurire, peste 100.000 de puiți de brad și molid au fost plantați de preoții din protopopiatul Fălticeni”, a precizat preotul protopop Adrian Dulgheriu.
Pentru Nadia Georgeta Crețuleac, director executiv DGASPC Suceava, cea căreia juriul i-a acordat premiul la categoria Asistență socială și umanitară, a fost o onoare atât pentru ea, cât și pentru DGASPC Suceava să fie nominalizate: „Este o încununare a activității mele în domeniul asistenței sociale de peste 16 ani și vreau să le mulțumesc colegilor și tuturor celor care lucrează în domeniul asistenței sociale pentru că este nevoie de mult devotament și de implicare”. Trofeul la categoria jurnalism a fost dedicat cititorilor și redacțiilor ziarelor Monitorul de Suceava și Crai Nou.
Ștefan Lupu, membru al echipei naționale de volei, a mulțumit pentru recunoștința comunității, menționând că pe scenă are emoții, cu toate că pe teren nu mai are de foarte mult timp: „Este o onoare pentru mine primirea acestui premiu. Port tot timpul în suflet locul de unde am plecat și vorbesc cu mândrie despre Fălticeni, peste tot, pentru că aici se face sport și educație de înaltă performanță”.

Educație
Educație

Fălticeniul aduce în fața comunității oamenii reprezentativi
Primarul prof. Gheorghe Cătălin Coman a precizat: „Este un eveniment frumos și mai ales un eveniment necesar. Un municipiu de talia Fălticeniului, cu atât de multe personalități care s-au născut, au studiat sau au lucrat aici, are nevoie de un astfel de eveniment. În fiecare an sărbătorim așa cum se cuvine, aducem în fața comunității oamenii reprezentativi. Sunt 10 domenii de activitate, propunerile și nominalizările au venit de la cetățeni, juriul a avut sarcină grea pentru că sunt oameni foarte valoroși.
Fălticeniul și fălticenenii au nevoie de evenimente de anvergură, seara o încheiem cu un concert al Orchestrei Metropolitane din Iași și cu trei dintre cei mai cunoscuți tenori din România. Nici un efort din partea municipalității nu este de prisos în ceea ce privește dezvoltarea și îmbunătățirea activităților culturale pe care ni le propunem la Fălticeni împreună cu Asociația Fălticeni Cultural, de această data și în luna august, la Festivalul Internațional de Teatru «Grigore Vasiliu Birlic» și cu ceilalți parteneri tradiționali pentru alte evenimente”.

Medicină
Medicină

Laureații Galei „10 pentru Fălticeni”, ediția a III-a, 15 iunie 2024:
Educație: prof. Petru Crăciun – trofeu juriu,prof. Mihai Radu, prof. Ilie Bălășan – Trofeu Asociația ”Fălticeni Cultural”;
Literatură: Elena Ștefoi – trofeu juriu,Maria Țigănescu – Crețu și Cenaclul „Nicolae Labiș” – Fălticeni – Trofeu Asociația ”Fălticeni Cultural”;
Sănătate:dr. Vlad Grămadă – trofeu juriu,dr. Daniela Ailincăi, farmacist Maria Mitocaru – Trofeu Asociația ”Fălticeni Cultural”;
Arte vizuale:Codrin Anton – trofeu juriu,Marinel Dănilă și Călin Baban -Trofeu Asociația ”Fălticeni Cultural”;
Muzică: prof. interpret Maria Tanasă – trofeu juriu, Corul „Învierea” al Catedralei din Fălticeni, Andrei Purdilă – trofeu Asociația ”Fălticeni Cultural”;
Ecologie: Protoieria Fălticeni – trofeu juriu, Kaufland Fălticeni, Grupul Local de Tineret „Aripi în Europa” – trofeu Asociația ”Fălticeni Cultural”;
Asistență socială și umanitară: Nadia Georgeta Crețuleac (director executiv DGASPC Suceava) – trofeu Juriu,Interact Fălticeni, pr. Pavel Norocel (Căminul de bătrâni „Sf. Ilie” – Suha), Fundația „FARA” – Combaterea sărăciei prin educație – trofeu Asociația ”Fălticeni Cultural”;
Teatru: Angela Zarojanu – manager al Teatrului „Matei Vișniec” Suceava – trofeu juriu, Gheorghiță Persic – manager al Ateneului Național din Iași, Alexandru Vasilache – manager al Teatrului „Mihai Eminescu” – Botoșani, Victor Apetrei – actor – trofeu Asociația ”Fălticeni Cultural”;
Jurnalism: Silviu Buculei (Monitorul de Suceava, Crai Nou) – trofeu juriu, Laura Lucescu (TVR Iași), Alexandru Săvescu (Fălticeni Online) – trofeu Asociația ”Fălticeni Cultural”;
Sport: Ștefan Lupu – volei echipa națională – trofeu juriu, David Arcip – tenis de câmp, Club sportiv Kim Long Dao – trofeu Asociația ”Fălticeni Cultural”.


Maria Tanasă
Maria Tanasă
Inspectorul Petru Crăciun
Inspectorul Petru Crăciun
Teatru
Teatru
Sport
Sport
Muzică
Muzică
Literatură
Literatură
Ecologie
Ecologie
Asistență socială
Asistență socială
Arte vizuale
Arte vizuale
Spectacolul „Trei tenori ieșeni – Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă”
Spectacolul „Trei tenori ieșeni – Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă”
Ștefan Lupu primește trofeul
Ștefan Lupu primește trofeul
Medicină
Medicină
Educație
Educație
Spectacolul „Trei tenori ieșeni – Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă”
Spectacolul „Trei tenori ieșeni – Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă”
Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediția a III-a
Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediția a III-a
Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediția a III-a
Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediția a III-a


Recomandări

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant
„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit
Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă
Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Medalii pentru echipa României, coordonată de prof. Raluca Costineanu, la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete

Medalii pentru echipa României, coordonată de prof. Raluca Costineanu, la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete
Medalii pentru echipa României, coordonată de prof. Raluca Costineanu, la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete